Guvernul a aprobat o hotărâre prin care mai multe situri din România primesc statutul de arii speciale de conservare, ca parte a rețelei europene Natura 2000. Printre zonele vizate se numără Cheile Cernei, Munții Măcinului, Piatra Mare sau Porțile de Fier. Vor fi astfel protejate habitatele naturale și speciile de plante și animale.
La numai 20 de kilometri de Brașov, de-o parte și de alta a șoselei care duce spre Sfântu Gheorghe, găsim pădurea și mlaștinile eutrofe de la Prejmer.
Zona acoperă 258 de hectare de stejari, frasini, stufăriș și luciuri de apă. Adăpostește o mulțime de animale sălbatice, flori rare și fluturi. Aflată chiar lângă drumul național, este și un punct de atracție pentru iubitorii de natură sălbatică.
Lucian Stroie, pădurar: „Există animale de tot felul: de la iepurași, vulpe, pisică sălbatică, căprior, cerb. Faptul că este aproape de oraș – oamenii știu de rezervație și vin și se destind aici.”
Rezervația de la Prejmer este afectată, din păcate, de o ciupercă periculoasă care atacă rădăcinile frasinilor. Arborii ajung să se prăbușească brusc, chiar dacă au ramuri încă înverzite.
Silvicultorii speră ca, odată cu includerea zonei în aria specială de conservare din rețeaua Natura 2000, autoritățile să poată interveni și să găsească soluții pentru protejarea pădurii.
Lucian Stroie, pădurar: „Să știți că va dispărea frasinul tot. În câțiva ani de zile n-o să mai fie frasin viabil pe picior. Eu cred că trebuie scos tot arboretul și să intervenim cu plantații.”
Siturile declarate arii speciale de conservare
Alături de rezervația de la Prejmer, alte 18 situri fac parte din noua listă aprobată în ședința de Guvern, prin care sunt declarate arii speciale de conservare în cadrul rețelei europene Natura 2000. Sunt zone naturale unde urmează să fie stabilite măsuri de protecție pentru habitate și specii de interes european.
Florin Stoican, Asociația Mediu: „De la a stabili cum să cosești și când să cosești, să lași semințele să fructifice și să ai generația următoare de floră în pajiști – până la interdicții temporare de a nu intra cu utilaje sau cu niște utilaje cu impact. La păsări, e bine să nu intri în perioada în care cuibăresc; în peșteri, e bine să nu intri când liliecii sunt la maternitate și își cresc puii, pentru că sunt foarte sensibili.”
Corespondent PROTV: „În lista aprobată de Executiv se numără Cheile Cernei, Piatra Mare, Porțile de Fier, Codrul Moma sau Munții Măcinului – una dintre cele mai importante zone de stepă din România, unde trăiesc specii rare de plante, insecte și păsări adaptate la climatul arid.”
George Gârbacea, inspector general Garda Forestieră Națională: „Avem nevoie de arii protejate pentru că avem nevoie de aer, avem nevoie de natură, de verdeață și să le menținem, să menținem aceste zone ca un plămân care ne dă oxigenul.”
Astfel de măsuri contribuie la dezvoltarea ecoturismului și promovarea acestor zone ca destinații de patrimoniu natural.