CFR Călători, investigată de DNA pentru că a vrut să cumpere 7 automotoare de la Electroputere Pașcani

62099096
Facebook

Achiziţia de automotoare pe care CFR Călători intenţiona să o facă nu va merge mai departe, în acest caz fiind şi un dosar deschis la DNA, a declarat, luni seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Potrivit acestuia, este vorba despre şapte automotoare ce urmau să fie achiziţionate prin achiziţie directă de la compania Electroputere Paşcani.

"Eu vă spun aşa: 126 de milioane de lei, bani pe care compania CFR Călători i-a primit din subvenţie, în loc să îşi plătească datoria către CFR Infrastructură, şi anume acea taxă de utilizare a infrastructurii, s-au gândit ei, în înţelepciunea lor, să achiziţioneze cele şapte automotoare. Eu cred că nu s-au gândit bine. (...) Achiziţia nu merge mai departe. Spun foarte clar că nu, pentru că acolo este şi un dosar deschis la DNA, unul dintre cei care au decis acolo s-a detonat, s-a dus şi s-a autodenunţat, înţeleg, aşa că lucrurile sunt destul de clare", a afirmat ministrul, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

Bode a subliniat că obligaţia CFR Călători era să plătească datoria către CFR SA, nu să achiziţioneze trenuri dintr-o singură sursă.

"Ei aveau obligaţia să îşi plătească datoria, nu să achiziţioneze direct şapte automotoare. Nu că n-ar fi nevoie. Eu, simplu, analizând logic această chestiune, când ai nişte bani primiţi din subvenţii tu îţi plăteşti datoria, nu faci achiziţii dintr-o singură sursă", a adăugat el.

Şeful de la Transporturi a menţionat că a trimis Corpul de control la CFR Călători, acţiune care s-a soldat cu un raport ce a fost trimis la DNA.

"Eu am trimis Corpul de control acolo. Am primit un raport. Raportul respectiv l-am trimis la DNA, pentru că lucrurile sunt destul de clare acolo. Este un alt model DN 15 Neamţ, adică alt model de achiziţie directă", a susţinut Bode.

Întrebat de ce actualul director general interimar al companiei încă mai este în funcţie, ministrul a răspuns: "O să discutăm în curând. O să vedeţi câtă vreme mai este director acolo".

"De ce mai este director acolo? Pentru că eu vreau să numesc un manager în orice companie care să ducă compania înainte. Am identificat mai mulţi manageri, dar nu m-am grăbit să iau decizii aşa, de dragul de a lua decizii", a explicat ministrul.

Fostul director general al CFR SA Constantin Axinia declara, pe 8 octombrie, la un eveniment, că societatea pe care o conducea intenţiona să execute silit CFR Călători şi CFR Marfă dacă nu îşi vor achita datoriile provenite din neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), care se ridica la 180 de milioane de lei şi, respectiv, un miliard de lei.

"CFR Călători are o datorie de 180 de milioane de lei care creşte pe măsură ce trece timpul, iar CFR Marfă are o datorie de un miliard de lei. Am făcut notificări, mi-au plătit ceva din urmă, dar îi vor executa silit. Eu le-am înaintat câte un document în care le-am prezentat situaţia financiară a căii ferate române, că noi de la Infrastructură nu mai dorim să fim o bancă fără dobândă şi nu putem să subvenţionăm CFR Călători şi CFR Marfă, creându-ne un gol. Dacă ei au pierderi, i-am rugat să nu le transfere către Infrastructură", a spus Axinia.

Potrivit lui Axinia, datoria CFR Călători reprezintă ''o gaură imensă" în bugetul companiei, în condiţiile în care aceste datorii au fost folosite la construirea bugetului în special pe fonduri proprii.

"CFR Călători are o datorie de 180 de milioane de lei şi este o gaură imensă în bugetul nostru, pentru că aceşti bani noi i-am planificat încă de la începutul anului când am construit bugetul companiei şi mai ales pe partea de fonduri proprii. Aceste fonduri sunt în exclusivitate pentru achiziţionarea de materiale şi servicii pentru buna funcţionare a căii ferate. Mă refer la servicii de mentenanţă pentru ridicarea restricţiilor de viteză, cumpărarea de aparate de cale, şine şi traverse ca să înlocuim pe cele care sunt rele şi reabilitarea unor poduri care nu au fost cuprinse în planul de reabilitare", a precizat şeful de atunci al CFR SA.

La rândul său, directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, prezent la eveniment, a negat că ar avea conturile blocate în urma neplăţii datoriei către CFR SA. În plus, le-a spus jurnaliştilor care i-au adresat întrebări referitor la acest subiect că dublează cifrele "ca de obicei", iar datoria se ridică doar la 100 de milioane de lei.

"Nu (nu are conturile blocate - n. r.), nu înţeleg de ce vă place senzaţionalul, sincer. Vă repet, răspunsul este negativ. (...) Ca de obicei, dublaţi cifrele. Avem o datorie de 100 de milioane de lei (din neplata TUI-ului - n. r.) pe care o vom compensa instantaneu în momentul în care vom încasa banii de la ARF", a răspuns Dorobanţu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62098999
Deţinutul extrem de periculos evadat de la Săpoca a fost găsit spânzurat

Tânărul de 23 de ani din Prahova, care a evadat de la Secţia Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca, a fost găsit spânzurat, luni după-amiază, în pădurea din apropierea localităţii Unguriu, din judeţul Buzău.

62099059
Ce s-a aflat despre autorul atacului sângeros din Capitală. A vrut să ucidă 2 femei cu un ciob

Atac sângeros aproape de centrul capitalei. Două femei de 64, respectiv 54 de ani, au fost lovite și rănite pe stradă de un bărbat care nu le cunoștea.

62096675
Iohannis: Am un sentiment de ruşine că la 30 de ani de la Revoluţie călăii se plimbă liberi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni seară, la Timişoara, că este copleşit de „un adânc sentiment de ruşine” pentru faptul că la 30 de ani de la Revoluţie, „cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă liberi”.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.