Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani

62222228

Celebrul artist Gabriel Cotabiță a murit, sâmbătă, la 69 de ani.  Anunțul a fost făcut de cunoscutul dirijor Ionel Tudor.

”Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători ("Noapte albastră", "Te rog, domnișoară, nu pleca", "Și va mai trece-o noapte", "Viața e un cazino", "Voice from above", "Uneori-El amor", "Să nu ne spunem adio", "Poate că da, poate că nu" etc)!

Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!...Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!” - a transmis Ionel Tudor într-un mesaj pe Facebook.

Gabriel Cotabiță implinise 69 de ani pe 1 noiembrie.

El a fost solist vocal al formației Holograf, cu care a lansat un album în anul 1983, ”Holograf 1”.

Recent, în noaptea de vineri spre sâmbătă (23 noiembrie) a murit un alt fost colaborator al formației Holograf, Marius Bațu, cunoscut pentru activitatea în trupele Poesis și Pasărea Colibri.

În 2021, de ziua sa de naștere, Gabriel Cotabiță a fost invitatul lui Cătălin Măruță. Solistul a vorbit despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă , dar și despre femeia care îi este alături și o pe care o iubește necondiționat.

Anul 2021 a fost unul complicat pentru Gabriel Cotabiță. A pășit în 2021 fiind internat în spital din cauza noului coronavirus, și a ajuns din nou în atenția medicilor.

„De vreo doi ani de zile doar supraviețuiesc. De când am schimbat anul am trecut prin tot felul de probleme de sănătate. Ultima oară când mi se întâmplase toată lumea credea că am terminat-o. Se pare că anul acesta în care am intrat a fost unul nefast pentru mine. Mi-am petrecut Revelionul în spital, apoi am avut o problemă cu tiroida luna trecută. Problemele vin, tu doar trebuie să fii pregătit și să nu te sperie. Și mai ales să nu se sperie cei din jurul tău”, spunea Gabriel Cotabiță.

Artistul a dezvăluit că problemele de sănătate i-au fost prevăzute de către o bună prietenă, care se ocupă cu realizarea astrogramelor.

„Nu credeam că voi mai întâlni pe cineva care să mă iubească așa. Eu nu am făcut nimic special pentru ea, nu i-am ridicat vreo statuie. Știe doar că o iubesc și punct", vorbea Gabriel Cotabiță despre partenera sa de viață.

CITIȚI ȘI: Povestea incredibilă a lui Cotabiță, după ce s-a vindecat de Covid-19: ”Nu mai am nevoie de ochelari”

A păcălit moartea în 2015

În 2015, Cotabiță a suferit un infarct, în timp ce făcea sport. Au urmat doua luni cumplite la spital, după care Gabriel Cotabiță s-a intors acasa. Medicii de la Spitalul Elias spuneau ca starea sa este mult ameliorata, iar cele 27 de zile de recuperare au dat roade.

Pe 8 mai 2015, Gabriel Cotabiță a suferit un stop cardio-respirator, la o sală de sport. A purtat apoi un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62500332
A murit Marius Bațu. Artistul de muzică folk, cunoscut pentru formațiile Poesis și Pasărea Colibri, avea 65 de ani

Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani.

62438664
Pericol de avalanșe pe Valea Prahovei. S-au format „plăci” de zăpadă

E pericol de avalanșe pe Valea Prahovei, avertizează salvamontiștii, în urma căderilor de zăpadă din ultimele zile. Vântul a contribuit la formarea unor „plăci” de zăpadă.

62500326
Traficanți de migranți din Bihor, destructurați de DIICOT. Aveau șef din Bulgaria

Mai mulți indivizi, care transportau ilegal migranți spre vestul Europei, au ajuns în vizorul procurorilor DIICOT.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.