A murit Marius Bațu. Artistul de muzică folk, cunoscut pentru formațiile Poesis și Pasărea Colibri, avea 65 de ani

62500332
Agerpres

Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani.

Artistul urma să susțină un concert sâmbătă, 23 noiembrie, la Casa de Cultură ”Traian Grozăvescu” din Lugoj, la un eveniment intitulat ”Rădăcini în vers și cântec”.

Marius Bațu a ajuns cunoscut la sfârșitul anilor 70, după ce a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. Ulterior, în perioada 1982-1985, activitatea sa a fost legată de „Cenaclul Flacăra”.

Potrivit unor surse din rândul prietenilor săi, vestea decesului muzicianului a fost confirmată de un alt interpret celebru de folk, Ducu Bertzi, care a fost și unul dintre apropiații lui Marius Bațu.

Se pare că lui Bațu i s-a făcut rău vineri seara, după un concert pe care l-a susținut la Timișoara. El a ajuns la spital, unde medicii ar fi constatat că are probleme cardiovasculare.

Deși nu se simțea bine, Marius Bațu ar fi refuzat să renunțe la concertul pe care urma să îl susțină în Lugoj, sâmbătă seara. În cele din urmă, potrivit surselor, el ar fi murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1 noaptea, după ce ar fi suferit un infarct.

Marius Bațu a colaborat cu mai mulți artiști și formații de folk și rock din România, precum Holograf, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dinu Olărașu, Ilie Stepan Project sau Compact.

FOTO: Concert extraordinar în memoria lui Florian Pittiș (2013): (de la stg. la dr.): Teo Boar, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Marius Bațu și Mircea Baniciu.

Marius Batu, Ducu Bertzi

”O veste foarte tristă în această dimineață... Marius Bațu ne-a părăsit. Foarte bun muzician, coleg de scenă și bun prieten! Drum lin!” - a transmis Mircea Baniciu într-un mesaj pe Facebook.

 

„Ne-a părăsit Marius Baţu. Devreme, mult prea devreme... Un artist deosebit, o voce minunată, un coleg cum rar am putut întâlni, un om deosebit de bun, un prieten! Inima lui a încetat să mai bată, iar cântecul lui şoptit s-a stins.Drum lin la stele Kir Marius, Dumnezeu să te-odihnească!”, a scris și Nicu Alifantis.

Şi trupa Holograf i-a adus un omagiu lui Marius Baţu.

”Cântecul şoptit s-a stins!
Prea devreme şi prea abrupt Marius Baţu!
Drum lin prietene!
Dumnezeu să-ţi lumineze calea!”
, a transmis formația.

Nu în ultimul rând, Marius Bațu a cântat alături de formația Pasărea Colibri, cu care a lansat albumul ”Încă 2000 de ani”.

 
Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62438664
Pericol de avalanșe pe Valea Prahovei. S-au format „plăci” de zăpadă

E pericol de avalanșe pe Valea Prahovei, avertizează salvamontiștii, în urma căderilor de zăpadă din ultimele zile. Vântul a contribuit la formarea unor „plăci” de zăpadă.

62500326
Traficanți de migranți din Bihor, destructurați de DIICOT. Aveau șef din Bulgaria

Mai mulți indivizi, care transportau ilegal migranți spre vestul Europei, au ajuns în vizorul procurorilor DIICOT.

62500325
Campionate pentru experți la festivalul cafelei din Iași. Când se bea cappuccino și când e mai bun espresso

Iubitorii de cafea sunt invitați, în acest weekend, la Festivalul Cafelei, organizat la Palatul Culturii din Iași. Evenimentul promite o experiență completă pentru pasionați, de la degustări până la demonstrații spectaculoase realizate de experți în prepa

Recomandări
Grindeanu simion inquam gc
Analist: PSD și AUR s-ar putea „cupla” peste șase luni. Până atunci, social-democrații stau cu sabia deasupra capului premierului

PSD s-ar putea “cupla” cu AUR într-o formă sau alta, după cele șase luni în care social democrații, aflați la guvernare, vor sta “cu sabia, securea sau ghilotina” deasupra capului premierului Luca Niculescu.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.