Pericol de avalanșe pe Valea Prahovei. S-au format „plăci” de zăpadă

62438664

E pericol de avalanșe pe Valea Prahovei, avertizează salvamontiștii, în urma căderilor de zăpadă din ultimele zile. Vântul a contribuit la formarea unor „plăci” de zăpadă.

Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar vântul a bătut cu putere, formându-se plăci de vânt, transmite Agerpres.

„În ultimele două zile, la altitudini de peste 1.800 de metri a nins destul de mult, iar vântul a suflat cu putere, ceea ce a dus la formarea plăcilor de vânt. Ruperea acestora poate declanşa avalanşe, care pot fi periculoase, chiar dacă sunt de mici dimensiuni. În acest weekend, vântul va sufla cu peste 100 km/h, iar temperatura va scădea până la minus 16 grade Celsius la Vârful Omu", se precizează pe pagina Salvamont Prahova.

Astfel, salvatorii montani nu recomandă parcurgerea văilor de abrupt: „Pentru practicanţii de drumeţii, reamintim că traseele turistice montane omologate, care ajung la altitudini mari, sunt declarate închise în sezonul de iarnă. Recomandăm parcurgerea doar a traseelor turistice de la baza muntelui", subliniază sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62500326
Traficanți de migranți din Bihor, destructurați de DIICOT. Aveau șef din Bulgaria
Mai mulți indivizi, care transportau ilegal migranți spre vestul Europei, au ajuns în vizorul procurorilor DIICOT.
62500325
Campionate pentru experți la festivalul cafelei din Iași. Când se bea cappuccino și când e mai bun espresso
Iubitorii de cafea sunt invitați, în acest weekend, la Festivalul Cafelei, organizat la Palatul Culturii din Iași. Evenimentul promite o experiență completă pentru pasionați, de la degustări până la demonstrații spectaculoase realizate de experți în prepa
62500282
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca s-a deschis cu un spectacol de lumini. Plimbare virtuală cu sania Moșului
Veselie și magie de sărbători în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unde Târgul de Crăciun s-a deschis cu un spectacol de lumini, pe acordurile primilor fulgi de nea.