Ce vor face unii dezvoltatori imobiliari, de teamă să nu le stagneze vânzările. „Ne așteptăm la un recul”

×
Publicitate

Jucătorii de pe piaţa imobiliară caută soluţii astfel încât să nu le stagneze vânzările. Unii dintre dezvoltatori anunță că vor suporta ei o mare parte din creşterea TVA.

De altfel, luna trecută a adus o creștere cu 30% a vânzărilor de locuințe din România, faţă de iunie. Mulți oameni s-au speriat de ce urmează și s-au grăbit să cumpere înainte de modificarea taxei pe valoare adăugată.

De la 1 august, cotele TVA pentru locuințe au crescut de la 9, respectiv 19%, până la 21%. Tot de atunci vânzările de apartamente au scăzut în întreaga țară.

Dezvoltatorii decid să suporte o parte din creșterea prețurilor

În acest context, dezvoltatorul unui complex de apartamente premium din Giroc, județul Timiș, a anunțat o creștere de preț de numai 1,5%. A decis să suporte diferența de preț, astfel încât să nu își piardă clienții.

Gabriel Grecu, manager agenţie imobiliară: „Aici avem un apartament de două camere. Cu TVA-ul de 21% ar costa 99.700 de euro, dar cu reducerea din TVA suportată de dezvoltator, prețul la care poate fi achiziționat este de 91.200 de euro."

Într-un alt ansamblu din județ, creșterea TVA se împarte egal între vânzător și cumpărător.

Mihai Goţa, reprezentant dezvoltator imobiliar: „Cumpărătorului să îi fie mai ușoară achiziția și să nu se blocheze tranzacțiile pe viitor la blocurile noi."

Creștere semnificativă a vânzărilor de locuințe în luna iulie

Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în luna iulie s-au cumpărat 66.013 locuințe, cu aproape 17.000 mai multe ca în iunie. Cele mai multe s-au vândut în București, iar cele mai puține în Teleorman.

De altfel, unii au înregistrat luna trecută vânzări record.

Vlad Vela, reprezentant complex imobiliar: „Luna iulie anul acesta a dus o creștere de 400-500% versus o medie a lunilor interioare. A fost o lună foarte bună, ne așteptăm la un recul."

Specialiștii în piața imobiliară se așteaptă ca în perioada următoare clienții să se orienteze spre apartamentele din blocurile vechi.

Daniel Crainic, director marketing portal imobiliare: „Când spunem apartamente vechi, nu ne referim doar la cartierele tradiționale construite în anii 70-80, ne referim inclusiv la apartamente poate demarate după 2010, după 2015 și care sunt la revânzare."

În acest caz, și vânzătorii plătesc o taxă de 1%, respectiv 3% din valoarea tranzacției, în funcție de anul în care au făcut achiziția.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Mugur Isărescu: Măsurile fiscale sunt necesare și trebuie continuate în condiții de stabilitate politică și pace socială

Vârful scumpirilor va fi în septembrie, după cum a anunțat marți guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu.

Scumpiri record după ridicarea plafonului la curent, înainte de majorarea TVA. „Plătim facturile și mâncăm de ce rămâne”

Institutul Național de Statistică anunță scumpiri record. În iulie, inflația a urcat la 7,8%, după ce piața de electricitate s-a liberalizat, iar facturile au urcat cu peste 60 de procente, în medie.

Federaţia Pensionarilor: Pilonul II avantajează Guvernul şi firmele private, nicidecum viitorii pensionari

Pilonul II este avantajos pentru Guvern şi pentru firmele private care administrează fonduri de pensii, nicidecum pentru angajaţi viitori pensionari sau pentru pensionarii în plată, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.