Ce știm și ce nu știm despre drona care a explodat în Portul Constanța. Întrebările care alimentează controversele

×
Publicitate

Sunt încă multe necunoscute după explozia dronei maritime în Portul Constanța. Cronologia incidentului, schimbul de informații cu Ucraina modul în care a fost gestionată situația generează dezbateri aprinse. 

Într-un caz cu implicații majore de securitate, lipsa unor explicații nu face decât să amplifice controversele, spun specialiștii. Tocmai de aceea, ministrul interimar al Apărării a solicitat oficial răspunsuri din partea Ucrainei. 

Știm că armata ucraineană a pierdut controlul asupra a patru drone maritime. Nu știm însă exact când s-a întâmplat acest lucru și, mai ales, unde se aflau cele patru ambarcațiuni în momentul în care legătura a fost întreruptă, dar putem presupune că ar fi fost undeva aici în apele internaționale.

În jurul orei 6 dimineața una dintre drone a fost observată în Dana 78 din Portul Constanța. Și astfel apare poate cea mai importantă întrebare: cum a ajuns drona acolo?

Specialiștii au explicat că astfel de drone sunt controlate, de regulă, prin satelit. Iar în noul război tehnologic semnalul de satelit poate fi interceptat de forțele inamice.

Mihai Filip, specialist drone: „Practic a preluat oarecum controlul dronei și a mutat coordonatele GPS în altă parte. Acest proces se numește spoofing”.

Iar aici intervine geografia portului. Haideți să aruncăm o privire atentă. Cei care cunosc locul spun că șansele ca o dronă maritimă să ajungă întâmplător, în derivă, exact în acea zonă, fără niciun fel de ghidaj, sunt extrem de mici. Iată intrarea în port este foarte restrictivă, drona ar fi trebuit să ocolească digul de nord apoi să efectueze un viraj dramatic înapoi pentru a ajunge la dana 78 unde a mai efectuat un viraj. Traseul ridică semne de întrebare și alimentează suspiciunile că aparatul nu s-a deplasat aleatoriu.

contraamiral Constantin Ciorobea, fost șef al Forțelor navale: „Presupunem și este evident faptul că drona este parte a conflictului declanșat de Federația Rusă deci undeva din nordul Mării Negre, o dronă în derivă nu are cum să ajungă în interiorul Portului Constanța”.

Dar urmează intervalul critic dintre orele 6 și 10. Au luat autoritățile române legătura cu partea ucraineană? A existat un schimb de informații înainte de avertismentul oficial? Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că Ucraina a notificat România abia în jurul orei 10 și că a transmis inclusiv momentul estimat al exploziei, 10:28.

Radu Miruță, Ministrul Apărării: „Eu consider că între două țări partenere este normal să fim informați de către partea ucraineană, ce-au căutat dronele alea acolo, când au știut despre ele, când au aflat despre ele, au pierdut sau n-au pierdut controlul, care era scopul. Având în vedere această situație, am transmis astăzi o solicitare oficială către Ministerul Apărării din Ucraina cu așteptarea legitimă de a primi răspunsul la niște întrebări punctuale”.


miruta_drona_080626.mp4 pe stirileprotv.ro

Așadar, mai rămân destule necunoscute privind timpul pe care l-au avut efectiv autoritățile române pentru a reacționa. 

Cristian Pîrvulescu, politolog: „Este categoric că Ucraina are o responsabilitate și că trebuie să se raporteze la România ca la o țară prietenă față de care trebuie să își pună informațiile la dispoziție.”

În final, rămâne poate cea mai sensibilă întrebare. A avut această dronă vreo legătură cu obiective aflate pe teritoriul României? Sau cu vreuna dintre navele aflate pe listele de sancțiuni ale Ucrainei? Ministrul Apărării afirmă că în apele românești nu se aflau așa-numitele nave-fantomă ale rușilor. Cine și cum a controlat drona după pierderea controlului de către ucraineni și ce misiune a avut. Imediat după explozie, Ambasada Rusiei a respins orice implicare. Am contactat și noi oficialii ucraineni din Președinție, Ministerul de Externe și Ministerul Apărării, care însă nu ne-au răspuns până la această oră. Pe de altă parte, ancheta va dura 7-10 zile, ne-a transmis președintele Nicușor Dan. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62391791
MApN oferă trei salarii medii brute tinerilor care aleg să devină rezerviști voluntari. Câți bani oferă
Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
Accident
O femeie a murit după ce a intrat cu mașina într-un autobuz care circula din sens opus, pe DN 1.
O femeie de 60 de ani, care se afla la volanul unei maşini, a intrat, vineri, într-un autobuz, pe DN 1, la Predeal. 
Vlcsnap 2026 11 13 19h45m47s296
Cele două ipoteze luate în calcul de experți după prăbușirea podelei unui apartament din Zalău. Ce spun autoritățile
Podeaua unui apartament de la parterul unui bloc din Zalău s-a prăbușit în subsol. 30 de locatari au fost evacuați de urgență, iar alimentarea cu gaze a fost oprită.