Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor

62483379

Cutremurul de magnitudine 5,4 care s-a produs luni după-amiaza în Buzău face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde din doi în doi ani se poate produce un astfel de seism, a declarat Constantin Ionescu, șeful INFP.

"Cutremurul a avut o magnitudine de 5,4 şi intensitatea în epicentru de V. El s-a produs la o adâncime de 126 de kilometri, fiind 100 de staţii introduse în localizare. Acesta s-a resimţit si la Bucureşti, a fost mult mai puternic resimţit în Moldova, la Chişinău. Cutremurul face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde cel puţin o dată la doi ani are loc un cutremur cu magnitudinea peste 5. Am avut unul mai mare în 2018, de 5,8, unul de 5,4 în 2022. Deocamdată nu există nicio replică. Dacă erau replici, trebuia să se producă până acum", a spus Ionescu pentru Agerpres.

Aceasta a precizat că ultima revizuire a magnitudinii seismului la 5,4 a fost aproape de cât a arătat iniţial sistemul de alertare în primele trei secunde, respectiv 5,5. El a adăugat că din analizele realizate de specialişti o dată pe secol în zona Vrancea se poate produce un cutremur cu o magnitudine mai mare, chiar peste 7.

Un cutremur cu magnitudinea 5,4 s-a produs luni, la ora 17:40, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la adâncimea de 126,8 kilometri, în apropierea oraşelor: 56 km nord-vest de Buzău, 58 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km est de Braşov, 67 km vest de Focşani, 69 km nord de Ploieşti şi 97 km nord-est de Târgovişte.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62483378
Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră

Pământul va avea o nouă lună, un mic asteroid care intră pe orbita planetei noastre pentru aproximativ două luni. Această „mini-lună” va efectua o singură orbită în jurul Pământului.

62482102
Instanța a decis: Indemnizaţia de hrană nu intră în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă a personalului contractual plătit din fonduri publice şi a funcţionarilor publici.  

62295281
O perioadă de „eroare 404” în industria IT. Concurența cu indienii și IA, pe o cerere în scădere, a tăiat și 20% din lefuri

Industria IT trece printr-o perioadă de transformare, iar companiile își reduc bugetele.  

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

audieri Parlament
VIDEO. Replici jignitoare la audierea ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete: „Sunteți o slugă pesedistă slabă”

Audierea ministrului propus al Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), marți, în Parlament, s-a transformat într-un schimb de replici jignitoare între deputatul USR Emanuel Ungureanu și Clement Sava, reprezentant al grupului parlamentar PACE. 

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.