Ce spune ministrul Muncii despre banii pentru pensii și salarii

62116670
StirilePROTV

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, afirmă să sunt bani în buget pentru plata pensiilor şi salariilor şi subliniază că urmăreşte cu stricteţe ca acestea să fie plătite în calendarul cunoscut.

 

”Nu am niciun element care să inducă îngrijorare în rândul populaţiei cu privire la plata pensiilor. Am verificat chiar de curând, ca urmare a declaraţiilor făcute de mine şi de ministrul Finanţelor.

Înţeleg că şi mesajele domniei lui sunt foarte clare. Sunt bani prevăzuţi în buget pentru plata pensiilor. Urmărim cu stricteţe ca ele să fie livrate în calendarul cunoscut, atât pentru plata în numerar, cât şi pentru plata prin card. La fel şi pentru salarii”, a spus Violeta Alexandru.

Continuă recalcularea pensiilor

Acesta a precizat că recalcularea pensiilor continuă şi că au fost luate măsuri de protecţie, atât pentru pensionari, cât şi pentru angajaţi.

”Casele de pensii nu au niciun motiv să întârzie activitatea. S-au luat nişte măsuri privind limitarea contactului direct cu pensionarii, în sensul în care s-au luat măsuri organizatorice care să ofere protecţie, atât pensionarilor, cât şi angajaţilor, dar acest lucru nu trebuie să însemne că nu se lucrează în birourile caselor de pensii pentru procesarea documentelor depuse de pensionari.

Nu amân acest moment. Am cerut preşedintelui Casei Naţionale de Pensii să urmărească cu stricteţe. Există acolo un preşedinte care are ca sarcină să se asigure că nu există întârzieri.

Ca atare, neavând aceste informaţii, îmi place să cred că fiecare este la locul lui de muncă şi înţelege că noi, cei cu funcţii publice, trebuie să-i servim pe cei pentru care lucrăm cu aceeaşi seriozitate, mai mare dacă se poate decât într-o perioadă obişnuită”, a explicat ministrul Muncii.

Referitor la majorarea pensiilor prevăzută pentru luna septembrie, ea a subliniat că nu are nicio informaţie legată de imposibilitatea de a acoperi prevederile în vigoare legate de plata pensiilor.

Cei de la stat ”trebuie să fie ultimii care închid”

Întrebată dacă nu se pune problema ca şi la stat să se reducă activitatea, Violeta Alexandru a răspuns că a cerut celor din minister şi din instituţiilor coordonate să arate flexibilitate, dar a atras atenţia că, din punctul său de vedere, cei din instituţiile publice ”trebuie să fie ultimii care închid”.

”Nu sunt absurdă. Am cerut celor care gestionează resursele umane în minister, respectiv instituţiilor din coordonarea ministerului să discute cu toţi angajaţii şi, acolo unde se impune, unde se poate lucra de la distanţă, să dovedească flexibilitate şi înţelegere faţă de colegi.

Cu toate acestea, eu mi-am exprimat public punctul de vedere. Eu cred că atunci când românii au nevoie de noi, cei din instituţii, noi trebuie să fim ultimii care închidem. Nu se poate închide România.

Oamenii trebuie să ştie că în instituţiile publice există o permanenţă în activitate şi că există funcţionari, respectiv angajaţi, care sunt la serviciu şi rezolvă lucrurile chiar şi în aceste situaţii.

Repet, nu sunt un om absurd, sunt situaţii care necesită o adaptare a programului de lucru, respectiv există disponibilitate pentru ca acolo unde se poate să se desfăşoare activitatea de la domiciliu, dar acest lucru nu înseamnă să închidem instituţiile publice pentru că sunt tot felul de nevoi care trebuie rezolvate şi în această perioadă şi a le amâna pentru săptămâna viitoare, pentru luna viitoare, în unele situaţii fiind, de altminteri, imposibil, cum ar fi calcularea şi recalcularea pensiilor, înseamnă să mutăm problemele de pe o zi pe alta şi nu le rezolvă nimeni.

Ba, mai mult, văduvim oamenii de nişte drepturi, când nu avem cum să facem aşa ceva din perspectiva noastră de angajaţi în sistemul public”, a precizat şeful MMPS.

 

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Edi Iordănescu, mesaj emoționant despre Mircea Lucescu: Fotbalul românesc nu pierde doar valori, ci, încet, și identitatea

Fostul selecţioner Edward Iordănescu a postat miercuri seară, pe Facebook, „o poză cât o mie de cuvinte”, în care apar Anghel Iordănescu, Emeric Ienei şi Mircea Lucescu. Dintre cei trei, doar Iordănescu este în viaţă.

Gest emoționant făcut de jucătorii de la Galatasaray, pe teren, în memoria lui Mircea Lucescu. VIDEO

Un val de emoție a cuprins lumea fotbalului după dispariția lui Mircea Lucescu.

Bolojan: Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer. Vom solicita şi sprijin de la CE

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în SUA pentru a începe negocierile cu compania Pfizer, în urma procesului pierdut privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID. 

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.