Ce scria pe sacoul purtat de Prima Doamnă a Americii la sosirea la summitul G7

62195264
Getty

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a ales un mesaj simplu la sosirea sa în Cornwall, la summitul G7, şi anume ”LOVE”.

Cele patru litere puteau fi citite pe spatele unui sacou pe care l-a purtat în timpul unei scurte plimbări, joi, împreună cu soţul său, preşedintele american, Joe Biden.

La plimbare au mai fost și premierul britanic, Boris Johnson, şi soţia acestuia, Carrie Johnson, notează AFP.

Întrebată despre alegerea sa vestimentară, Jill Biden a declarat că vrea să aducă un mesaj pozitiv din America.

”Este important ca oamenii să simtă că există unitate între toate ţările (membre G7) şi să existe speranţă după acest an de pandemie”, a declarat ea.

”Joe şi cu mine abia aşteptăm să întâlnim toată lumea la G7”, a completat Prima Doamnă.

Mesajul afișat a fost analizat și prin prisma faptului că este opus față de unul afișat de precedenta Primă Doamnă Melania Trump, purtat tot pe o haină.

Într-o vizită, în iunie 2018, la frontiera cu Mexicul, Melania Trump a purtat o haină pe care se putea citi "I really don't care, do u?" (”Mie chiar nu-mi pasă. Ţie?”).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62192383
Parlamentul European solicită mai multe sancţiuni împotriva Belarusului
Parlamentul European condamnă cu fermitate, într-o rezoluţie adoptată joi, „deturnarea zborului Ryanair”, considerând-o act de „terorism de stat”.
62193427
G7 se va angaja să distribuie un miliard de vaccinuri anti-Covid ţărilor defavorizate
Liderii ţărilor bogate din G7 se vor angaja la summitul lor să distribuie un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor sărace pentru "a pune capăt pandemiei" în 2022, a anunţat joi preşedinţia britanică a grupului, citată de AFP.
62195188
Kim Jong-Un a apărut în public după mai mult de o lună, cu o schimbare frapantă
Liderul nord-coreean a apărut în public după mai mult de o lună de absență completă și a stârnit o mulțime de speculații.