Ce s-a aflat despre autorul atacului sângeros din Capitală. A vrut să ucidă 2 femei cu un ciob

×
Publicitate

Atac sângeros aproape de centrul capitalei. Două femei de 64, respectiv 54 de ani, au fost lovite și rănite pe stradă de un bărbat care nu le cunoștea.

Bărbatul a fost reţinut sub acuzaţia de tentativă de omor.

Suspectul este din Israel, a fost repede imobilizat și dus la audieri. Cele două victime au ajuns la spital, iar viața lor nu este în pericol.

Prima femeie a fost atacată în jurul orei 12 pe bulevardul Dimitrie Cantemir, în apropiere de parcul Unirii. Agresorul a lovit, apoi și-a căutat următoarea victima. A văzut o femeie care își plimba pe trotuar nepotul și a atacat-o sub privirile îngrozite ale copilului.

Martor: „Am intrat că sunt la etajul unu și nu au trecut două minute și am auzit un țipat și când m-am uitat o doamnă cu un cărucior cu copil era tăiată. Nu am văzut individul. A stat aici a venit cineva i-a ținut așa la gât. O fi avut la gât un lanțișor ceva.”

Surse din Poliție spun că cele două femei nu erau împreună. La mai bine de trei ore de la cele întâmplate, cei de la criminalistică sunt încă la fața locului și caută probe.

Martor: „A venit SMURD, a preluat persoanele. Persoana care a atacat ar fi de naționalitate străină, nu român. O femeie ar fi fost atacată mai încolo și una aici.”

Victimele ar fi fost atacate cu un ciob de sticlă, potrivit primelor informații, în zona gâtului și a feței. Au fost transportate la spital.

Pentru că incidentul a avut loc în plină zi și pe stradă erau multe persoane, martorii au sunat imediat la 112 și la fața locului au ajuns echipajele de salvare. Tot aici a fost găsit și imobilizat și agresorul care, potrivit unor surse din Poliție, avea asupra sa o sticlă de băutură și o seringă.

Martor: „Mergi pe stradă cu gândurile tale și te trezești că ești atacat în miezul zilei."

Potrivit anchetatorilor, agresorul are în jur de 37 de ani, este israelian și până acum nu și-a recunoscut faptele.

Nimeni nu poate spune deocamdată de ce le-a agresat pe cele două femei. Anchetatorii îl acuză de tentativă de omor și încearcă să stabilească dacă avea discernământ în momentul atacului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62096675
Iohannis: Am un sentiment de ruşine că la 30 de ani de la Revoluţie călăii se plimbă liberi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni seară, la Timişoara, că este copleşit de „un adânc sentiment de ruşine” pentru faptul că la 30 de ani de la Revoluţie, „cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă liberi”.

62099076
Regiunile din România care ar putea fi înghiţite de ape până în 2050. HARTA dezastrului

Sute de cercetători de la universități faimoase din lume atrag atenția că bucăți imense de uscat vor fi înghițite de apă, până în 2050.

61919729
Descoperire făcută un bărbat din Arad. Ar fi putut să îl ucidă pe loc

Un bărbat din judeţul Arad a găsit, luni după-amiază, un proiectil exploziv funcţional, în timp ce folosea un detector de metale pe locul unui fost tranşeu din Al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.