Ce mesaje publica pe internet mama din Timișoara care s-a sinucis împreună cu cei doi copii ai ei

×
Publicitate

O mamă de 33 de ani, din Timișoara, a îngrozit toată România cu un gest extrem, într-un moment al vieții ei în care urma să se căsătorească.

Femeia, absolventă de psihologie, a fost găsită prăbușită împreună cu cei doi copii lângă un bloc cu zece etaje.

Pruncii - un băiețel de trei ani și o fetiță de șase ani - au murit împreună cu mama lor. Poliția încearcă să dezlege misterul tragicei întâmplări.

Iulia urma să se căsătorească în curând cu tatăl copiilor ei de care - acum câțiva ani - divorțase. Ea locuia împreună cu părinții și cu cei mici în Timișoara, iar el era în Austria.

Marți dmineața, femeia de 33 de ani - mereu cu zâmbitoare în fotografiile pe care le afișa pe rețelele sociale - a plecat să îi ducă pe copii la grădiniță.

Timisoara, deces - 5

Câteva zeci de minute mai târziu a fost găsită prăbușită în fața unui bloc cu zece etaje. Lânga ea se aflau băiețelul de trei ani și fetița de șase ani.

Martor: "A strigat o femeie la mine: 'Sună la Poliție, că sunt trei oameni aici, pe jos'. Am văzut că oamenii nu se mișcă și am sunat la 112".

Când au ajuns medicii, Iulia și băietelul ei erau deja morți. Fetița avea puls și doctorii au crezut că pot să o salveze.


Georgiana Badea, medic SMURD Timișoara: "S-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, fără rezultat".

În mașina cu care Iulia și copiii ei au ajuns în fața blocului cu zece etaje, criminaliștii au găsit mai multe haine ale celor mici, portofelul și telefonul ei.

Ca să intre în imobil, Iulia a convins o femeie în etate să îi deschidă, pentru că ușa de acces era încuiată.

Femeia care i-a deschis Iuliei ușa blocului: "Zice: 'Îmi dați drumul, că am uitat... cum se spune, cartela?'. Zic: 'Da, cum să nu, la ce etaj mergeți?'. 'Păi, sus'. Au deschis ușa și au urcat. Când mă uit pe geam, buf, buf".

Criminaliștii au ridicat mai multe probe de pe acoperișul blocului.

Accesul către acest loc ar fi trebuit să fie, de asemenea, blocat.

Locatar: "Eu stau la etajul zece și eu am închis acolo să nu se umble".

Cineva a aprins o lumânare în locul în care au fost găsiți mama și copiii.

În toamnă, Iulia își indemna prietenii de pe Internet să răspândească iubire, pentru că de durere și suferință - spunea ea - este plin pământul.

timisoara

Luni, vecinii părinților ei - unde se mutase de o lună - spun că ar fi văzut-o abătută.

Vecin: "Era slăbită, se vedea că era necăjită. Mie mi s-a părut foarte închisă, foarte tristă, când am văzut-o ieri".

Sunt semne care ar fi trebuit să îi facă pe apropiații Iuliei să realizeze că este ceva în neregulă cu ea.

Psiholog specializat în depresie, Bianca Brândușa este de părere că de vină ar putea fi niște probleme apărute în ultimul moment în organizarea căsătoriei pe care femeia de 33 de ani o anunțase - de acum două săptămâni - la Primărie.

Bianca Brândușa, psiholog specializat în depresie: "De cele mai multe ori, cei doi încearcă să îngroape securea războiului și să construiască o altă relație, însă nu de foarte multe ori reușesc să facă acest lucru și atunci această situație poate fi de foarte mare intensitate, de foarte mare conflict. Ne putem gândi că nu își dorea ca acești micuți să rămână fără ea și s-a gândit să plece cu tot cu ei".

Fostul soț al Iuliei - cu care ea plănuia să se recăsătorească - urmează să vină în România din Austria. Polițiștii speră să îi ajute să înțeleagă gestul extrem al femeii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
A început pregătirea Transfăgărășanului pentru vară. Până unde se poate circula

Drumarii argeșeni au deszăpezit, marți, Transfăgărășanul, una dintre cele mai frumoase șosele din lume.

Un avocat în vârstă de 35 de ani din Craiova a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etaj

O tânără de profesie avocat, de 35 de ani, din Craiova, s-ar fi aruncat în gol de la etajul al patrulea al unui bloc, pe casa scării.

Război în Ucraina, ziua 69. Noi atacuri aeriene asupra Liovului. O mare parte din oraș, fără energie electrică

Războiul din Ucraina a ajuns în a 69-a zi. ȘtirileProTV.ro v-au prezentat în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale zilei, privind conflictul declanșat de Rusia.

Recomandări
Bolojan și Țoiu cer Bruxelles-ului să verifice urgent Legea ANI. Guvernul neagă că a cerut tăierea fondurilor UE

Premierul demis Ilie Bolojan şi Oana Ţoiu, ministrul demis de Externe, au solicitat urgentarea verificării conformităţii Legii ANI cu principiile dreptului european, într-o întâlnire cu comisarul european pentru justiţie.

Președintele Nicuşor Dan, apariție surpriză la şedinţa CSM: „Să discutăm cu cărțile pe masă despre această problemă”

Preşedintele Nicuşor Dan a fost, astăzi, într-o vizită neanunțată, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului a participat, astfel, pentru prima dată la o şedinţă a CSM.

PRO TV anunță grila de toamnă! Spectacolul continuă la PRO TV și pe VOYO

Toamna aceasta, România are din nou motive să rămână cu ochii pe micul ecran.