Ce este programul „Family Start” și cum ajută tinerii din România

×
Publicitate

Un program menit să ajute mai ales tinerele familii ar putea veni în sprijinul celor care au nevoie de bani pentru copii, pentru avansul unei mașini sau al unei locuințe.

Programul "Family Start" se adresează celor cu vârste între 18 și 45 de ani. Prin el doritorii pot găsi finanțare și dacă vor să urmeze a doua facultate sau cursuri de specializare.

Cristina este din Alba Iulia și a adus pe lume primul ei copil, în urmă cu aproape 2 ani. Cheltuielile sunt tot mai mari.

„Poți face multe lucruri cu acești bani. Studii, achiziția uneilocuințe. Noi suntem o familie tânără, avem un băiețel de un an și opt luni, în zilele noastre e destul de greu. Așteptăm să vedem când se pot accesa și în ce direcție ne îndreptăm”, a spus Cristina.

Prin acest program, aflat încă la nivel de dezbatere în coaliția de guvernământ, statul propune garantarea unui credit de cel mult 75.000 lei, în proporţie de 80%, exceptând dobânzile si comisioanele.

Banii pot fi folosiți, printre altele, de la cheltuieli cu grădinița, creșa și școala, până la achiziția unui autoturism de familie, a unei case sau pentru taxe de studiu. Posibilii beneficiari s-au arătat interesați.

„Este un real ajutor, dacă vine, eu știu, cu niște dobânzi care să fie ok, să fie garantate de stat și să fie predictibil pe terem lung, că sumele astea trebuie accesate pe termen lung”, spune un bărbat.

Garanția statului poate însemna și o gură de oxigen în special pentru familiile la început de drum care au o situație materială mai dificilă.

„Avem acest context general de incertitudine: inflație ridicată, cu două cifre, în România, rata dobânzii a fost modificată de multe ori de Banca Națională. Ratele au crescut, avem o garanție suplimentară, statul acționând ca un garant – și accesul la credit este ușurat din acest punct de vedere”, a declarat un economist de la Facultatea de Științe Economice UBB Cluj-Napoca.

„Cred că cel mai important acces când îți constituie o nouă familie este legat de încrederea pe care societatea și statul român ți-o dă că ai făcut un lucru bun, că ești protejat și viața ta nu se va lovi de probleme financiare”, a explicat un sociolog.

Beneficiari eligibili pentru acest program sunt persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care își întemeiază o familie și care au venituri nete de maximum 7500 de lei pe lună, pe familie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62022385
Doar 10% dintre stomatologi încheie contracte cu statul, chiar dacă sunt și servicii decontate integral
Avem din ce în ce mai multe cabinete stomatologice în țară, iar multe unități se deschid și în mediul rural. Cu toate acestea, doar 10 % dintre stomatologi încheie contracte cu statul.  
62253668
Efectul neașteptat pe care îl au figurinele de Paște montate în Ploiești asupra copiilor
Se apropie Paștele, iar oraşele României par cotropite de iepuri gigant şi de pui de găină. Primarii vor să îi bucure pe oameni, aşa că parcurile și zonele centrale au fost decorate de sărbătoare. Problema este că nu au avut cine ştie ce buget.
61594297
Târgu Jiu declară război total ciorilor. Localnic: ”Nu vedeți, că fac pe noi toată ziua”
Autoritățile din Târgu Jiu declară război total ciorilor care au invadat Parcul Central din oraș, unde se găsesc operele lui Brâncuși.