Mai puțin răsfăț și mai multe produse pentru nevoi imediate. Intră aici cosmeticele, detergenții, mâncarea, băutura, jucăriile și hrana pentru animale. Cele mai multe comenzi au fost achitate cu cardul, fie el de cumpărături sau de credit și, nu în ultimul rând, în rate.

Vânătorii de oferte au accesat site-urile de la prima oră. S-au făcut cumpărături de peste 250 de milioane de lei doar în prima jumătate de oră, iar vârful a fost la 7:45, cu aproape 23 de milioane de lei.

Pe măsură ce orele curgeau, vânzătorii au început să facă un top al produselor din coșuri. Cosmeticele, suplimentele alimentare și produsele de înfrumusețare au condus detașat.

Au venit din urmă alimentele și băuturile. Oamenii au luat în special carne de porc și cafea, dar și tot ce poate fi păstrat mai multă vreme în cămară.

Mihai Lazăr, reprezentantul Footprints AI: „Vedem un interes crescut pe cumpărături de tip stock-up, produse care au un termen de expirare mai îndelungat și care pot să stea mai mult în casă, unde le ținem fiecare”.

Printre brânzeturi, salamuri și legume, unii au strecurat tigăi sau oale. În magazinele unui retailer, de pildă, bătaia s-a dat pe cosmetice, detergenți, rafturi metalice, lichid de parbriz pentru iarnă, dar și aspiratoare.

Zboruri mai ieftine cu avioane private și cursuri de șoimărit, cumpărate de Black Friday

Ofertele de anul acesta au fost dintre cele mai variate. De la abonament la clinici de sănătate pentru oameni și animale, până la saloane de masaj și abonamente la platformele de streaming cum ar fi VOYO, mai ales că au afișat reduceri de peste 50 la sută.

S-au vândut și vacanțe exotice, apartamente pe litoral, iar cei care își permit au putut să închirieze mai ieftin avioane private. De exemplu pentru 25 de ore, reducerea era de la 220.000 de euro, la 210.000 de euro. Românii care iubesc zborul, dar nu au bani de avioane, puteau opta pentru un curs de șoimărit.

În cazul celor cărora le pasă de vecini și de comunitate, a fost la ofertă și mașina de măturat strada, redusă de la 400.000 de euro, la 335.000 euro.

Față de alți ani, Black Friday nu mai înseamnă doar produse care se bagă în priză ori gadgeturi, ci e un prilej de a cumpăra produsele de care avem într-adevăr nevoie. Iar asta s-a văzut în topuri.

Cele mai populare categorii au fost:

Cosmetice, suplimente și îngrijire personală - clienții au cumpărat aproape 80.000 de litri de șampon.

A doua categorie căutată a fost cea a „Băuturilor, produselor de băcănie, Petshop și Curățenie” - peste 12 milioane de capsule pentru mașinile de spălat rufe și vase, dar și aproape 350 de tone de mâncare de pisici, 200 de tone de mâncare pentru câini. Și iubitorii de cafea au comandat peste 100 de tone de boabe sau aproape 750.000 de capsule.

Iar la „articole pentru copii și jucării”: 12 milioane de scutece s-au dat cât ai zice bebeluș. La pachet cu alte 12 milioane de șervețele umede. La categoria altele - aproape 13 kilograme de aur și 120.000 de role de hârtie igienică.

Mulți au amânat cumpărăturile până în ultima clipă

Iar ca toate aceste produse să ajungă la timp, clienții au ales într-un procent mare variante de livrare la domiciliu.

Corespondent ProTV: „Pe aceste benzi circulă deja coșurile cu produsele comandate de români de Black Friday, iar primele colete au ajuns deja spre cumpărători. Numărul mare de comenzi pune însă presiune și pe firmele de curierat. Comercianții ne sfătuiesc să luăm în calcul eventualele întârzieri și să verificăm termenul estimat de livrare, mai ales dacă avem nevoie de produsele respective până la o anumită dată”.

Astăzi a fost un vârf al campaniei de Black Friday pentru că, știm, o parte dintre comercianți au anunțat reduceri încă de la începutul săptămânii. Așadar, numărul tranzacțiilor, dar și valoarea acestor vânzări sunt mult mai mari.

A fost o ediție în care au câștigat produsele necesare într-o gospodărie. Pe lângă lucrurile pe care le-ați văzut, oamenii au mai cumpărat, de la un singur retailer, de pildă, zeci de mii de lavete, 19.000 de anvelope, 50.000 de lame de ras, dar și peste 500 de tone de mâncare pentru animale.

A fost un an dificil economic, ne-au explicat specialiștii, iar mulți oameni au amânat cumpărăturile pentru acest moment al reducerilor, lucru care poate explica creșterea vânzărilor. Unul dintre cei mai mari retaileri a raportat, de exemplu, vânzări de peste 900 de milioane de lei doar astăzi.