Șoferul care ar fi provocat tragedia a refuzat internarea și se află în acest moment in custodia politiștilor. Impactul îngrozitor a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Aceste secvențe arată momentul în care mașina, condusă de un șofer de 50 de ani din Brașov, se deplasează necontrolat pe carosabil, după ce iese dintr-un sens giratoriu. Ajunge apoi pe trotuar, unde lovește 2 turiști din Germania și un al treilea - român.
Mașina a urcat pe acest rond de flori din sensul giratoriu, apoi a ajuns pe trotuar. S-a oprit după o distanță de circa 50 de metri, lovindu-i pe cei trei pietoni.
Românul, de 26 de ani, din Piatra Neamț, și unul dintre turiștii străini, în vârstă de 34 de ani, au murit, în ciuda eforturilor medicilor.
CIPRIAN SFREJA - purtătorul de cuvânt al ISU Brașov: O persoană a suferit leziuni incompatibile cu viața, o altă persoană a intrat în stop cardio-respirator. I s-a acordat asistența medicală la fața locului, a fost resuscitată mai bine de 40 de minute, dar, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.
Al doilea cetățean german, de 31 de ani, a fost grav rănit și transportat la spital. Șoferul, deși conștient, a ajuns și el la o unitate medicală, pentru investigații. Înainte însă, polițiștii au stabilit că nu a consumat alcool, și nici droguri, înainte de a se urca la volan.
DANIEL ZONTEA - purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov: A fost monitorizat comportamentul acestuia și deplasarea conducătorului auto și nu par a fi indicii că ar fi avut un mod de deplasare atipic, doar în această zonă și-a pierdut comportamentul.
O anchetă va scoate la iveală toate detaliile. Până atunci, polițiștii iau în calcul mai multe ipoteze - inclusiv o problemă medicală a conducătorului auto.