CCR analizează sesizarea ÎCCJ privind legea pensiilor magistraților. Mize uriașe pentru statutul judecătorilor

ccr, curtea constitutionala
Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind legea care stabileşte condiţiile de pensionare pentru magistraţi, dar şi noul calcul al pensiei.

Potrivit ordinii de zi a şedinţei CCR de miercuri, unul dintre dosare vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

”La data de 5 decembrie 2025, ora 12:00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, În temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu participarea unui număr de 102 judecători cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în unanimitate a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte: Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025)”, a transmis, vineri, ICCJ, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, legea încalcă Constituţia prin faptul că:

  • - Discriminează magistraţii faţă de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu;
  • - Încalcă brutal independenţa justiţiei;
  • - Elimină de facto pensia de serviciu pentru magistraţi;
  • - Încalcă standardele internaţionale statuate prin jurisprudenţa CJUE şi CEDO;
  • - Încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale;
  • - Utilizează termeni ambigui şi neclari şi prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate şi previzibilitate într-un stat de drept.

Potrivit magistraţiloer, analiza a reliefat mai multe aspecte care fac soluţia normativă supusă analizei incompatibilă cu rigorile Constituţiei.

Citește și
caini maidanezi
Haitele de câini maidanezi fac ravagii într-o comună din Dolj. Intră în curțile oamenilor și le omoară animalele

Motivele de neconstituţionalitate extrinseci

I. Caracterul de urgenţă a proiectului nu a fost demonstrat sau a fost construit pe o realitate contrafactuală pentru următoarele motive:

a. Invocarea condiţionalităţilor Jalonului 215 din PNRR a fost scoasă din context şi este neconformă cu realitatea potrivit documentelor comunicate de Comisia Europeană, obiectul nefiind stabilirea modalităţilor de pensionare care fusese apreciat ca îndeplinit, ci propunerea iniţială privind supraimpozitarea.

b. Invocarea condiţiilor economice care necesită intervenţia nu a fost justificată de Executiv, lipsind orice fel de date care să arate impactul economic pentru anii imediat următori şi care justifică urgenţa invocată.

Motivele de neconstituţionalitate intrinseci

I. Legea încalcă obligaţiile constituţionale de claritate a reglementării pentru asigurarea previzibilităţii şi predictibilităţii consacrate de art. 1 alin (3) şi (5) din Constituţie.

a. Legea utilizează termeni juridici inexistenţi în fondul normativ şi nedefiniţi în conţinutul actului legislativ curent, creând neclaritate şi imprevizibilitate.

b. Legea afectează principiul securităţii juridice creând în mod cumulativ modificări abrupte ale statutului magistratului, fără o tranziţie reală.

”Astfel contrar discursului public, prin cumularea normelor referitoare la eşalonarea vârstei de pensionare, eşalonarea vechimii în muncă şi eşalonarea eliminării perioadelor asimilate de vechime în specialitate, 45% dintre magistraţii în funcţie au o creştere bruscă la 65 de ani, iar 21% au o creştere bruscă la 60-64 de ani”, arată magistraţii.

II. Legea creează discriminare evidentă între categoriile de pensii de serviciu, fiind net defavorabilă magistraţilor, deşi sunt singurii dintre aceste categorii cu statut garantat constituţional.

a. La toate celelalte categorii, standardul minim de calcul al cuantumului este de 65% din indemnizaţiile brute, la magistraţi fiind propus unul mult inferior.

b. Comparativ cu celelalte categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu numai în cazul magistraţilor plafonarea este drastică, respectiv limitată la 70% din venitul net.

c. Discriminarea este evidentă şi nejustificată raportat la motivele invocate în expunerea de motive a Executivului în condiţiile în care efortul bugetar pentru plata pensiilor magistraţilor este minim raportat la totalul cheltuielilor cu pensiile de serviciu.

III. Anulează de facto pensiile de serviciu, creând pentru magistraţii care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii, reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generaţiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii.

IV. Legea încalcă independenţa justiţiei raportat la standardele statutului stabilite prin Deciziile CJUE, CEDO şi ale CCR. Toate aceste instanţe au pronunţat decizii exprese şi explicite care fac ca soluţia legislativă să fie incompatibilă cu garantarea independenţei justiţiei.

V. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care au sancţionat expres soluţii normative identice cu cele cuprinse în proiectul actual şi prin aceasta încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi caracterului obligatoriu al deciziilor CCR.

De asemenea, magistraţii au publicat o sinteză a sesizării.

Tot vineri, Opoziţia a depus o moţiune de cenzură.

În 2 decembrie a avut loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x 522/2025).

Proiectul stabileşte condiţiile de pensionare a magistraţilor şi modalitatea de calcul a pensiei, proiectul fiind avizat negativ de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Legea prevede următoarele modificări în domeniul pensiilor de serviciu ale magistraţilor:

  • stabilirea vârstei de pensionare, pentru personalul vizat de proiect, prin referire la vârsta standard de pensionare din sistemul public de pensii;
  • instituirea vârstei de 49 ani ca vârstă minimă de pensionare până la data de 31 decembrie 2026;
  • instituirea condiţiei de vechime în muncă de cel puţin 35 de ani;
  • creşterea treptată a vârstei de pensionare cu câte un an pentru fiecare generaţie de magistraţi;
  • introducerea unui număr rezonabil de etape de eşalonare până la atingerea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii, iar ulterior ultimei etape se va ajunge la vârsta de 65 de ani;
  • introducerea etapizată a condiţiei de 35 de ani vechime totală în muncă, nu doar în magistratură, condiţie care va fi introdusă treptat.

Proiectul mai stabileşte un cuantum al pensiei de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării, cu limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate, înainte de data pensionării.

În plus, se modifică dispoziţiile privind acordarea bonificaţiei de 1% şi actualizarea pensiei de serviciu, în sensul restrângerii acestor posibilităţi doar la persoanele cu decizii de pensionare sau care îndeplinesc condiţiile de pensionare anterior intrării în vigoare a legii, respectiv fără a se lua în considerare vechimea împlinită după intrarea în vigoare a legii, pentru acordarea bonificaţiei de 1%.

Proiectul de lege, care a făcut parte şi din al doilea pachet de măsuri pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, a mai fost contestat la CCR, iar în 20 octombrie instanţa a stabilit că este neconstituţional, întrucât nu a fost respectat termenul legal pentru emiterea avizului consultativ al CSM.

Articol recomandat de sport.ro
AC Milan e AC Milan: remontada după 0-2 în minutul 17! Pe ce loc a căzut Interul lui Cristi Chivu
AC Milan e AC Milan: remontada după 0-2 în minutul 17! Pe ce loc a căzut Interul lui Cristi Chivu
Citește și...
Haitele de câini maidanezi fac ravagii într-o comună din Dolj. Intră în curțile oamenilor și le omoară animalele
Haitele de câini maidanezi fac ravagii într-o comună din Dolj. Intră în curțile oamenilor și le omoară animalele

Locuitorii unei comune din județul Dolj au ajuns în pragul disperării din cauza haitelor de câini fără stăpân. Animalele dau iama noaptea în gospodării și omoară tot ce le iese în cale - găini, iezi, capre sau porci.

Au început lucrările de închidere a fântânii din Bihor unde s-au eliberat gaze toxice. Zona este monitorizată
Au început lucrările de închidere a fântânii din Bihor unde s-au eliberat gaze toxice. Zona este monitorizată

Au început lucrările de închidere a fântânii care a erupt necontrolat într-o curte din județul Bihor și a adus la suprafață gaze toxice.

Trei răniți într-un accident grav, în Sectorul 3 al Capitalei. O șoferiță ar fi tăiat calea unui șofer de ride-sharing
Trei răniți într-un accident grav, în Sectorul 3 al Capitalei. O șoferiță ar fi tăiat calea unui șofer de ride-sharing

Trei persoane au fost rănite marți seară, în urma unui accident petrecut în Sectorul 3 al Capitalei. Două mașini s-au ciocnit frontal, după ce o șoferiță de 35 de ani i-ar fi tăiat calea unui tânăr care făcea o cursă de ride-sharing.

Recomandări
După ce a amenințat de 6 ori că pleacă, PSD vrea o „relație de probă” cu Guvernul Bolojan. „Dacă nu ne plac deciziile, ieșim”
După ce a amenințat de 6 ori că pleacă, PSD vrea o „relație de probă” cu Guvernul Bolojan. „Dacă nu ne plac deciziile, ieșim”

PSD acorda Guvernului României o perioadă de probă până la finalul lunii ianuarie. „Dacă nu ne plac deciziile luate, ieșim de la guvernare", anunță Sorin Grindeanu.

Președintele Nicușor Dan avertizează indirect Rusia: ”Dacă vom avea drone, o să vedeţi că le dăm jos”
Președintele Nicușor Dan avertizează indirect Rusia: ”Dacă vom avea drone, o să vedeţi că le dăm jos”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că, dacă războiul din Ucraina nu se va încheia, iar în România vor mai intra drone în spaţiul aerian, acestea vor fi doborâte.

NATO testează aproape de Rusia tehnologii care vor întări și apărarea României. Cum arată drona kamikaze a Alianței
NATO testează aproape de Rusia tehnologii care vor întări și apărarea României. Cum arată drona kamikaze a Alianței

La 200 km de granița cu Rusia, NATO testează în Finlanda tehnologiile cu care vrea să-și întărească apărarea pe flancul estic, inclusiv în România.