Cauţiune de un milion de euro pentru Daniel Tudorache. Fostul primar s-a suspendat din PSD
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache este cercetat sub control judiciar de Direcţia Naţională Anticorupţie. Procurorii au stabilit o cauţiune de un milion de euro.
UPDATE 12:00 Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a anunţat, după ce a fost pus sub control judiciar sub cauţiune pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, că a decis să se suspende din PSD. "Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani", a afirmat el. "În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris, pe Facebook, Daniel Tudorache.
Anterior, el a explicat, tot pe Facebook, că a fost convocat, vineri seară, la DNA, "unde am zăbovit mai mult de 12 ore, cerându-mi-se explicaţii pentru presupuse fapte din urmă cu mai mult de 12 ani".
"Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, aşa cum am spus, nu am nimic de ascuns. Am încredere în Justiţie şi voi contribui activ la aflarea adevărului. Totusi, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgenţă, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare! Cu toate acestea, refuz să intru pe tărâmul speculaţiilor, deşi tentaţia este foarte mare...", a afirmat Tudorache.
Fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei Dan Tudorache, care a fost audiat de procurorii DNA peste 12 ore, este cercetat sub control judiciar pe cauţiune pentru infracţiuni asimilate corupţiei şi spălare de bani. Este vorba despre o cauţiune de un milion de euro în cazul lui Tudorache şi de 200.000 de euro în cazul fostei sale soţii
Sâmbătă dimineaţa, la ieşirea de la audieri, apărătorul fostului edil a precizat că este vorba despre două dosare - unul care vizează achiziţiile de tablete, care, din punctul său de vedere, "au fost complet legale", iar în celălalt "sunt aşa-zise fapte foarte vechi, de undeva din anii 2006 - 2007".
La DNA a fost audiată de procurori şi fosta soţie a lui Daniel Tudorache şi încă o persoană, după cum a precizat avocatul.
"Consider că în momentul acesta beneficiem de prezumţie de nevinovăţie, am mici critici de făcut, dar le voi face în faţa instanţei, în principiu pentru că cred că vom contesta măsurile luate azi", a spus apărătorul lui Tudorache.
Comunicatul DNA privind dosarele lui Daniel Tudorache
Comunicatul transmis sâmbătă dimineaţă de DNA:
În completarea comunicatului nr. 796/VIII/3 din 19 noiembrie 2020 privind efectuarea unor percheziții domiciliare în două dosare, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de TUDORACHE DANIEL, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.
În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.
Totodată, celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020, după cum urmează:
- 1.000.000 euro - TUDORACHE DANIEL
- 200.000 euro - fosta soție
- 75.000 euro - persoană fizică aflată în anturajul primarului
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor) .
În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.
În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței.
De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.
În perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite.
Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obținute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane ( soția și menajera), care au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil.
Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.
Concret, în perioada de referință (2008-2018), în care Tudorache Daniel ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:
- depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;
- achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
- acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții,;
- achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.),
- achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții,
- asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soți,
toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni.
La data de 21 noiembrie 2020, inculpatului Tudorache Daniel și celorlalți doi inculpați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește cel de-al doilea dosar în care au fost efectuate în cursul zilei de 19 noiembrie 2020 o serie de percheziții domiciliare, informații vor fi date publicității când situația judiciară o va permite.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Percheziţii DNA, după o sesizare a lui Clotilde Armand
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, joi, 38 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie.
"În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 38 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două sunt entităţi aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", a precizat DNA într-un comunicat transmis AGERPRES.
Tot joi, Daniel Tudorache afirma că percheziţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost efectuate în urma unei sesizări a actualului edil, Clotilde Armand, privind achiziţia de tablete pentru elevi.
"Percheziţia a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea şi anume 'achiziţia de tablete' pentru elevii din Sectorul 1. Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziţia de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaţilor primăriei care nu au 'pupat inelul'", a scris Tudorache, pe Facebook.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: dna, primar, Clotilde Armand, sectorul 1, tablete, daniel tudorache, audieri, dosar,
Dată publicare:
21-11-2020 12:01