Era cunoscut cu probleme psihice, iar oamenii legii susțin că în trecut a fost suspectat de consum de droguri.
Atenție, urmează informații cu un puternic impact emoțional!
Locatarii blocului au fost cei care au dat alarma, miercuri seară. Erau îngrijorați că bunica de 83 de ani nu mai dăduse niciun semn de viață, de marți - chiar ziua în care femeia obținuse un ordin de protecție împotriva fiicei sale.
Vecină: „Au dat telefon vecinii, am mers la ușă sus să auzim dacă se aude telefonul, nu se auzea nimic”.
Vecină: „Îi zisei lu soțu, mă, se întâmplă ceva cu ei, nu se poate să nu răspundă unul la telefon. Și, după aia, zice soțul, n-am decât să sun la Poliție să vină și atunci veniră cu oamenii și sparseră ușa și îi găsiră pe toți acolo morți”.
Trupul bunicii se afla pe hol, spun anchetatorii. Bătrâna fusese înjunghiată mortal. Primul nepot, de 40 de ani, a fost ucis în camera lui, iar anchetatorii presupun că a fost atacat în somn de fratele lui.
Acesta, un bărbat, de 38 de ani, a fost găsit, mort în camera lui, a cărei ușă o blocase cu o canapea. Din primele informații, și-ar fi luat viața cu același cuțit cu care și-ar fi omorât fratele și bunica.
Vecin: „I-a amenințat că îi omoară. Cică îi măcelări, nu vă doresc să vedeți ce e”.
Anchetatorii au descoperit în camera presupusului ucigaș mai multe obiecte care par să fie ale unui cult satanist.
Ferestrele erau obturate complet și nu exista nicio sursă de lumină. Un altar închinat diavolului ar fi fost găsit în încăpere, susțin surse din anchetă.
Procuror Cristi Onescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: „Un caz neobișnuit la ce am văzut acolo. Vă spun că nu am mai văzut așa ceva legat de persoana respectivă”.
Bărbatul era cunoscut cu probleme psihice și ar fi fost vizat și de o anchetă privind consumul de droguri.
Reporter: S-au găsit substanțe interzise în locuință?
Procuror Cristi Onescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: „Nu, dar din cate am înțeles era în desfășurare o anchetă în domeniul drogurilor, nu este o anchetă la DIICOT”.
Reporter: „Probleme psihice? A fost internat?”
Procuror Cristi Onescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: „Da, a fost o internare în 2022 sau 23 nu mai stiu exact, că acum se face adresa”.
Mama celor doi bărbați a ajuns târziu la locul crimelor.
Carmen Ionică, mama băieților/fiica bătrânei: „Mi-am dat seama că este ceva, dar am crezut că a murit bătrâna. Am zis că o fi făcut vreun AVC, vreun infarct și am spus că dacă moare ea nu mă interesează cât de puțin”.
Femeia recunoaște că avea o relație încordată cu mama ei, care totuși continua să îi țînă în casă pe cei doi nepoți. De altfel, împotriva ei fusese emis un ordin de protecție cerut de bătrână care astfel spera să oprească scandalurile din familie. Victima a refuzat să îi reclame și pe nepoţi, spun anchetatorii, chiar dacă nici cu ei nu se înțelegea prea bine.
Vecinii spun că auzeau adesea certuri în familie.
Vecină: „De când a murit soțul doamnei, de 13 ani, se certau încontinuu și eu îi tot ziceam. Doamnă, vă omoară ăștia, i-a spart ușa, i-a spart frgidere, geamurile, tot i-au făcut, ei i-a părut rău de ei și uite că de mâna lor muri”.
Joi, singura supraviețuitoare a familiei, spune că din punctul ei de vedere bătrâna s-ar fi opus ca ea să-și crească băieții și de aici ar fi apărut neînțeleegerile.
Carmen Ionică, mama băieților/fiica bătrânei: „La Alexandru a fost o chestiune foarte complexă. Alex avea probleme psihoemoționale clar pe care nu a vrut să și le rezolve pentru că eu nu am putut să mai fac nimic cu ei din cauza ei. Dacă mă vedea și cu Vlad că vorbesc zicea că îl montez împotriva ei, nu puteam să vorbesc cu copilul meu. Făcea scandal. Îmi zicea nenorocito”.
Sunt așteptate acum rezultatele necropsiei, dar și rezultatele analizelor de laborator, care vor arăta dacă individul bănuit de dublă crimă era sub influenta alcoolului sau a substanțelor interzise.