Câteva ore în pielea unei persoane cu deficiențe de vedere. Sore, Cornel Ilie și Mario Fresh au făcut față provocării

×
Publicitate

70 de persoane cu deficienţe de vedere au făcut de acum încă un pas spre o viaţă independentă. Au primit în dar câte un baston smart care să le ajute să se deplaseze.

Pe lângă faptul că pot detecta obstacolele de la nivelul capului, acestea au şi GPS încorporat. Pentru a atrage atenţia asupra problemei nevăzătorilor, o asociaţie a provocat vedete din muzică şi televiziune să parcurgă câţiva kilometri cu ochii acoperiţi.

Alpinistul Alex Găvan a parcurs de această dată un altfel de traseu. Legat la ochi, a mers mai bine de 4 kilometri prin Bucureşti, alături de o tânără nevăzătoare.

-Cum este această experienţă?
-Alt univers

a răspuns Alex.

„Este foarte, foarte greu. N-am făcut niciodată asta'' mărturisește Mario Fresh.

Mihai Leoveanu are 28 de ani şi s-a născut cu deficienţa de vedere. Pe un troturar plin de obstacole îi explică lui Mario Fresh cum trebuie să folosească bastonul pentru nevăzători. ''Crengile sunt de mult ori obstacole''.

19 echipe cu nevăzători au pornit de pe Splaiul Unirii până la Parcul Izvor, ghidaţi pentru prima dată de bastoane smart, care îi avertizează atunci când ajung lângă un obstacol. Alături de ei, prezentatori TV şi cântăreţi au parcurs traseul cu ochii acoperiţi, dar cu ajutorul unor bastoane clasice pentru nevăzători. În fiecare echipă, a fost şi un voluntar de la asociaţia „Zi de Bine”, cea care a achiziţionat bastoanele smart.

Echipele au mers pe trotuare, pe străzi, cu metroul şi apoi prin Parcul Izvor.

Virgil Ianțu: „Mașinile parcate au fost primele obstacole, crengile care nu sunt toaletate, bănci, stickurile alea, ca să nu intre maşinile”


Cornel Ilie: „A fost pentru prima dată când m-am plimbat şi nu am putut să mă gândesc la ce voiam eu să mă gândesc. Nu aş fi putut să ascult muzică, să mă gândesc eu la ale mele, tot timpul trebuia să mă gândesc la următorul pas''

Sore: „La niciun semafor nu a fost niciun fel de sunet, sunt borduri verticale, m-am lovit în genunchi''


Mario Fresh: „Felicitări, Leo, eşti un erou''

Bastoanele smart au fost cumpărate cu ajutorul asociaţiei „Zi de Bine”.


Melania Medeleanu, Asociaţia Zi de Bine:
„Aveau un soft interesant care face ca bastonul să vibreze când sesizează un obstacol dar nu era tradus în română, aşa că l-am tradus. Bastonul a suferit îmbunătăţiri considerabile datorită echipei Dinmro care a lucrat la acest proiect''.

La destinaţie, toţi cei care au participat la eveniment l-au sărbătorit pe George, un alt tânăr nevăzător.

În România sunt peste 100.000 de persoane cu deficienţe de vedere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62184948
Ungaria a ridicat restricţiile de intrare pentru românii care deţin un certificat de vaccinare

Ungaria a decis să ridice restricţiile de intrare pentru românii care deţin un certificat de imunizare împotriva COVID-19, după o decizie similară a României, a anunţat sâmbătă seară ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

62191613
Dezastru demografic în România. Un sfert din populația care trăiește la țară va dispărea până în 2050

Suntem din ce în ce mai puțini în România, iar asta se vede cel mai bine la sate. Un sfert din populația care trăiește la țară va dispărea până în anul 2050, estimează statistica europeană.

62190445
Singura localitate din România unde incidenţa e peste 10, deşi în comună nu e niciun caz de COVID. Care e explicaţia

Elevii din comuna Șiștarovăț, județul Arad, vor face școală online, de acasă, pentru că localitatea are o incidență de peste 10 cazuri la mia de locuitori, deși nimeni nu are Covid, îmbolnăvirile raportate fiind într-un azil dintr-un sat arondat.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.