Cât de mari sunt pedepsele pentru cei care nu respectă măsurile anti-Covid. Se poate ajunge şi la 12 ani de închisoare
Românii testați pozitiv la COVID dar asimptomatici vor putea sta acasă, în izolare, timp 14 zile, fără a mai fi internați în prealabil într-un spital timp de 48 de ore.
Este anunțul făcut miercuri de ministrul Sănătății, care precizează că un rol important îl vor juca medicii de familie.
Măsura, aplicată de multă vreme în alte țări europene, este implementată și la noi în condițiile în care în localitățile cu incidență mare de cazuri, autoritățile nu mai fac față.
Anchetele epidemiologice se fac greu, la fel și controlul la cei carantinați acasă. Mai grav este că a crescut numărul celor care încalcă legea și ies din izolare, deși sunt pozitivi. DSP și Poliția află tardiv și le fac dosare penale.
La Alba Iulia, Poliția a început urmărirea penală pe numele unei femei de 61 de ani. Avea un rezultat pozitiv la COVID, dar a plecat în alt județ deși ar fi trebuit să rămână 14 zile izolată, acasă.
Comisar șef Luminița Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: ”Polițiștii au verificat-o la locația unde a declarat că se izolează, însă nu au găsit-o, motiv pentru care au demarat activitățile de cercetare și în urma acestora, împreună cu colegii de la județul Mureș, femeia a fost găsită în comuna Mica, din județul Mureș. Pe numele ei a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor".
La nivelul orașului Alba Iulia incidența cazurilor este de 4,4 la mia de locuitori, iar în județ, 3,26.
Alexandru Sinea, director DSP Alba: "Să știți că cele mai multe cazuri sunt forme ușoare, asimptomatice sau cu simptome ușoare și fiecare caz a fost tratat individual".
Iar asimptomaticii, spun autoritățile, ar fi cei mai predispuși să încalce izolarea.
Pedeapsa pentru cei care transmit Covid-19 poate ajunge și la 12 ani
Românii pot fi testați la cerere din mai multe motive. Au nevoie de test pentru că pleaca din țară ori angajatorul a cerut testarea.
Sunt și români care doresc să știe dacă s-au infectat după ce au intrat în contact cu persoane bolnave.
În prezent, dacă rezultatul e pozitiv, laboratorul anunță imediat Direcția de Sănătate Publică, iar pacientul ar trebui să își sune medicul de familie și să ajungă rapid la spitalul suport COVID, pentru o evaluare.
Dacă medicii de acolo stabilesc că poate merge acasă, trebuie să rămână izolat 14 zile la domiciliu sau în alt loc indicat autorităților.
Conform legii, DSP ar trebui să îl contacteze în cel mult 48 de ore de la rezultatul pozitiv, să înceapă o anchetă epidemiologică și să îi comunice că dacă nu rămâne izolat riscă un dosar penal și o condamnare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Mai mult, dacă ar rezulta decesul unei persoane, pedeapsa poate ajunge și la 12 ani.
Ministrul Sănătății a anunțat că legea se va schimba.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: ”Mâine seară, după cum știți, vom avea ședință de guvern, iar în ședință de guvern vom avea o ordonanță de modificare a Legii 136 în care asimptomaticii și oligosimptomaticii fără comorbidități vor fi tratați la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. Vor fi monitorizați de medicii de familie și vor fi evaluați de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu și a putea să-și facă tratamentul, dar și de a-i proteja și pe ceilalți".
Conform legislației actuale, angajații DSP ar trebui să comunice rapid poliției toate cazurile aflate acasă în carantină, iar agenții să facă verificări zilnice pentru a vedea dacă românii infectați respectă legea.
"Vă informez că sunteți pozitiv, trebuie să rămâneți acasă. Rămâneți izolat la domiciliu, împreună cu familia".
Vecinii, cei care anunță că izolații încalcă legea
În Gorj, unde incidența este puțin peste 1 la mia de locuitori, autorităților le este mai ușor să contacteze la timp pacienții cu test pozitiv. Problemele apar în orașele mari, cu incidență crescută.
Narcis Stoian, director DSP Gorj: "Fiind un număr mare de infectări la unele județe, personalul poate este insuficient și este chiar imposibil să suni 5 sau 600 de persoane pozitive, pentru a face aceste anchete epidemiologice. Plus că aceste persoane au contacți, care trebuie sunați și ei".
Situația ar sta cel mai rău la nivelul Bucureștiului, conform reprezentanței pe țară a medicilor de familie.
Sandra Alexiu, președinte Asociația Medicilor de Familie din România: "Nu am găsit un ghid de comunicare cu pacientul și fiecare pacient pozitiv să primească acest set minim de informații. Ești pozitiv, poți să îmbolnăvești încă 5, de la tine pot să moară încă 3. Dar îi poți feri, dacă stai izolat în casă, nu ieși nicăieri. Am pacient care a fost sunat în a 11-a zi de când a devenit pozitiv”.
La Vaslui, cei de la DSP recunosc că află despre cei care nu respectă carantina abia când îi sesizează cineva.
Mihaela Vlada, director DSP Vaslui: "Sunt pozitivi care nu respectă măsura, fapt semnalat cel mai des de către vecini. Dacă este nevoie apelăm și la sprijinul reprezentanților IPJ".
Încă din 9 septembrie, când a fost emis un alt ordin de ministru, persoanele infectate asimptomatice pot să iasă din carantină după cele 14 zile, fără să mai fie nevoite să facă 2 teste cu rezultat negativ.
S-a demonstrat că nu mai sunt contagioase, deși rezultatul poate fi pozitiv și la câteva luni după infectare.
La final e vorba de educație. De modul cum înțelege fiecare că trebuie și poate să îi protejeze pe cei din jur.
Și că, acolo unde există, cazurile în care autoritățile bâjbâie nu ar trebui să fie motiv de nerespectare a legilor și regulilor, ci dimpotrivă.
O convingere că de noi depinde să trecem cu bine peste această perioadă.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: coronavirus, acasa, dsp, asimptomatici,
Dată publicare:
21-10-2020 18:37