Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară

62348598
Shutterstock

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată.

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că acest proiect de lege este „de bun simţ”. „Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român”, a completat ea, reamintind că statul român a cheltuit în 2023 ca să îi aducă pe aceşti fugari aproape 10 milioane de lei. Legea merge la promulgare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea cadrului legislativ privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Iniţiativa vizează limitarea fenomenului „fugarilor” şi descurajarea acestei atitudini infracţionale.

Astfel, costurile aferente preluării persoanelor care se sustrag de la urmărire penală sau judecată vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare.

Totodată, în ceea ce priveşte costurile aferente preluării persoanelor urmărite care se sustrag de la executarea pedepsei, autorităţile române dobândesc un drept de regres, la instanţa civilă competentă.

„Fugarii trebuie să se gândească de două ori înainte să fugă de justiţia din România. Asta pentru legea fugarul plăteşte a fost adoptată astăzi de Parlament, Camera Deputaţilor mai exact, şi merge la promulgare. Se ştie că unii dintre condamnaţi şi-au descoperit valenţe de atleţi penali, dar ştiţi că statul român a cheltuit în 2023 ca să îi aducă pe aceşti fugari aproape 10 milioane de lei. Ministerul Justiţiei a făcut acest proiect de lege de bun simţ. Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român”, a afirmat Alina Gorghiu despre proiectul de lege care a trecut de Parlament.

Ministra Justiţiei a adăugat că „sunt două scenarii, cel în care inculpatul fuge de urmărirea penală sau de judecată şi atunci costurile aducerii în ţară se adaugă la cheltuielile judiciare, iar al doilea scenariu este atunci când condamnatul fuge de executarea pedepsei şi, în situaţia asta banii vor fi recuperaţi printr-un proces civil intentat de ministerul care a făcut cheltuielile”.

„Mergem înainte”, a conchis Gorghiu.

Pe 15 aprilie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei a fost decizional şi, astfel, legea merge la promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62449261
Incendiul de la groapa de gunoi din Galați încă nu a fost stins complet. Pompierii au stabilit că focul nu s-a autoaprins
Se caută persoana vinovată de incendiul declanșat în urmă cu mai bine de o săptămână la groapa de gunoi a Galațiului.
62449277
Tinerii care l-au omorât pe şoferul român de TIR ar fi acționat cu premeditare. Ancheta a mai scos la iveală un caz șocant
Autoritățile belgiene spun că tinerii care au omorât un șofer de TIR român au acționat cu premeditare. Omul a fost ucis de un grilaj de canalizare lăsat să cadă de pe un pod, când el trecea cu mașina.
62449259
„Am căutat-o și nu am găsit-o”. Mărturia șoferului de 19 ani din Timiș a cărui prietenă a murit în accident la doar 17 ani
A fost audiat şoferul de 19 ani care a provocat un accident mortal, în Timiş. O fata de 17 ani, pasager în maşină, a murit pe loc după ce autoturismul s-a rostogolit de câteva ori și a ajuns pe câmp.