Cabana Capra a fost lovită de două avalanșe, dar nimeni nu a anunțat autoritățile. Mesajul transmis de ISU Argeș

×
Publicitate

Detalii care dau fiori au fost dezvăluite de salvatorii din Argeș, după avalanșele din munții Făgăraș care au lovit cabana Capra.

 

 

Prima cădere de zăpadă, de sâmbătă noapte, a fost urmată de una și mai puternică. Abia atunci, turiștii au sunat la 112.

Deși muntele de zăpadă a intrat în camere și în sala de mese, nimeni nu a înțeles, de prima dată, în ce pericol se aflau cu toții.

În zona unde s-au produs cele două avalanșe, la cabana Capra, peisajul este înspăimântător. O tragedie se poate repeta oricând.

Salvamontiștii și echipajele de urgență, care i-au salvat pe turiștii prinși în capcana zăpezii spun același lucru.

Doar o minune a făcut să nu existe victime. O echipa a Știrilor PROTV a ajuns la locul dezastrului.

Ana Maria Barbu, corespondent Știrile ProTV: „Imaginați-vă că brazi înalți de câțiva metri au fost smulși, au fost rupți într-o clipă de puterea avalanșei".

Prima avalanșă s-a produs sâmbăta seara, în jurul orelor 22.30. Munții de zăpadă au intrat în camerele turiștilor, inclusiv în cele de la etaj, și în sala de mese, unde o parte din turiști sărbătoreau o onomastică.

Nimeni nu a sunat la 112

Oamenii păreau să nu-și dea seama de gravitatea situației, deși în grup erau 13 copii, unii foarte mici, și o femeie însărcinată.

A doua avalanșă s-a produs duminică dimineața, la ora 7.00, și a venit dinspre creastă.

A avut o forță mult mai mare și o lățime de 300 de metri. Valul de zăpadă a făcut una cu pământul o pădure întreagă și a aruncat mașinile din parcarea hotelului una peste alta. Abia atunci, speriați, oamenii au cerut ajutor.

Ana Maria Barbu, corespondent Știrile ProTV: „Avalanșa a ras, practic, toată pădurea. Un versant întreg, unde erau brazi, brazi care în căderea zăpezii au ajuns la vale. E înfricoșător. Te uiți și vezi cum vântul spulberă zăpada din vârful muntelui și o aduce spre vale".

Pericolul nu trecuse

Luni, chiar în timp ce echipa noastră filma, o alta avalanșă, mai mică, s-a produs aproape de locul unde mai mulți muncitori lucrau la degajarea drumului.

Salvatorii spun că dacă la ora producerii primei avalanșe, seara, cineva ar fi fost afară din cabană, la o plimbare, sau mai mulți copii s-ar fi jucat, ar fi fost greu de gasit în zăpadă.

Ana Maria Barbu, corespondent Știrile ProTV: „Zăpada care a ajuns este foarte întărită, de aceea este foarte greu să fie mutată dintr-o parte în alta. Un bolovan care pare destul de mare a fost adus de avalanșă în drum".

Ion Sanduloiu, șef Salvamont Argeș: „Eu sunt șocat, uimit, de faptul că o succesiune de astfel de avalanșe nu a avut niciun fel de victimă. Tot versantul stâng a plecat în avalanșe succesive. Faptul că nu a fost nicio victimă mie mi se pare un noroc extraordinar".

Pe de altă parte, cei care au ajuns la cabană nu ar fi trebuit să urce cu mașinile. Drumul este închis circulației încă din octombrie, tocmai din cauza riscului de avlanșe.

La kilometrul 104 sunt patru indicatoare care îi avertizează pe turiști că drumul este închis circulației, dar care au fost ignorate.

Gheorghe Mihăiță, șef secție Drumuri Naționale Argeș: „Aveam barieră direcțională, pe care oamenii o văd, dădeau în ea, au dat-o deoparte. Ce să vă mai spun...că și bariera aceea cu lacăt, ne spărgeau lacătul și tot plecau sau rupeau bariera. Chiar au smuls-o".

Cei care au mers cu mașina la cabană vor fi amendați cu cate 1.160 de lei și vor avea permisele suspendate pentru 60 de zile.

În acest moment nici un turist nu se mai află la cabană. Mașinile sunt însă acolo, distruse de furia zăpezii și, din cauza vremii, nu pot fi încă tractate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62321968
Zeci de persoane cazate în cabana Șanta au avut nevoie de ajutor pentru a se întoarce acasă, din cauza zăpezilor

30 de oameni, adulți și copii, cazați într-o cabană din județul Sibiu, au avut nevoie de ajutor pentru a se întoarce acasă.

62319359
Cinci cutremure în România, luni dimineață. Ce magnitudine au avut

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,6 pe Richter, luni dimineaţa s-a produs luni dimineață, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, acesta fiind urmat de alte patru replici.

62321894
Câte zile durează ca o scrisoare să ajungă de la București la Brașov, o distanță de 180 de km. Răspunsul directorului Poștei

Directorul Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan, afirmă, întrebat în cât timp ajunge o scrisoare de la Bucureşti la Braşov, că durata maximă este de cinci zile.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.