Bucureștiul va avea luminițe de sărbători și în acest an. Explicațiile primarului Nicușor Dan

62153529
Agerpres

Luminițe de sărbători vor fi în București, dar pentru că fosta administrație semnat un contract care este încă în vigoare, a explicat primarul general, Nicușor Dan.

Un contract între Compania Municipală Iluminat Public și o firmă privată a fost încheiat acum trei ani, de fosta administrație a PMB. Acesta va expira în decembrie, și deja lucrările de montare a iluminatului festiv au fost efectuate, pe aproape toate străzile din plan, a spus Nicușor Dan. Din acest motiv, vor fi luminițe în București, pe stâlpi, în acest an.

Decorațiunile vor fi aceleași ca anul trecut, a precizat primarul general.

„Fac o precizare generală - există lucruri care sunt în subordinea primarului general, cum este primăria şi toate administraţiile din subordine, şi există probleme care sunt în subordinea Consiliului General. Chestiunea iluminatului de sărbători ţine de un contract care este încheiat între o Compania Municipală, care este în subordinea PMB, şi un operator privat. Deci până când nu vom avea Consiliul care să poată să schimbe Adunarea Generală a acestei Companii. Adunarea Generală trebuie să schimbe consiliul de administraţie şi abia atunci consiliul de administraţie, prin directorul executiv, poate discuta cu operatorul privat. Deci nu a fost o decizie pe care eu să o am până la acest moment”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, miercuri. El şi-a prezentat bilanţul la 20 de zile de mandat, potrivit news.ro.

Contractul este de 9 milioane de lei, a spus Nicușor Dan, iar luminițele ar putea să fie aprinse de 1 decembrie.

„Din informaţiile pe care le am până la acest moment, contractul care a fost semnat pe 3 ani şi va expira odată cu această iarnă, din câte înţeleg s-au executat lucrări pe 90% din ce prevedea el. În linii mari o să avem aceeaşi decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut. Din câte înţeleg, acest contract este de 9 milioane lei”, a completat Dan.

„Este o decizie pe care o să o luăm, în funcţie de costuri. Dacă tot s-au pus o să se aprindă” a răspuns Nicușor Dan, întrebat de jurnaliști despre data la care vor fi aprinse luminițele.

Acum trei săptămâni, Nicușor Dan a explicat că în București nu va mai fi organizat un târg de Crăciun, din cauza pandemiei de coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62158053
Alţi doi proxeneţi din gruparea lui Alex Bodi, reţinuţi de DIICOT. Ce rol aveau

Procurorii DIICOT au reţinut alţi doi proxeneţi în dosarul în care Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost arestat preventiv.

62159266
Județele cu cel mai mare număr de infectări cu COVID-19. În Sibiu se menține o incidență de 9 la mia de locuitori

Judeţul Sibiu înregistrează o rată a infectării de 9,01 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă când a avut 9 la mia de locuitori.

62040818
Restricții dure în stațiunile Sinaia și Azuga. Rata de infectare a depășit 3 la mie

Staţiunile de pe Valea Prahovei Sinaia şi Azuga au depăşit rata de infectare cu noul coronavirus de 3 cazuri la mia de locuitori, astfel că autorităţile au dispus o serie de măsuri restrictive pentru următoarele 14 zile.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.