Restricții dure în stațiunile Sinaia și Azuga. Rata de infectare a depășit 3 la mie

62040818
Pro TV

Staţiunile de pe Valea Prahovei Sinaia şi Azuga au depăşit rata de infectare cu noul coronavirus de 3 cazuri la mia de locuitori, astfel că autorităţile au dispus o serie de măsuri restrictive pentru următoarele 14 zile.

 

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a dispus o serie de măsuri pentru 25 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este mai mare de 3 la mie, între localităţile vizate fiind şi Sinaia, care are o rată de infectare de 5,60, şi Azuga, cu o rată de 3,40.

Astfel, începând de miercuri, vor intra în vigoare noi măsuri restrictive pentru următoarele 14 zile.

În acest interval, în cele 25 de UAT-uri, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, organizarea de spectacole, festivaluri sau alte evenimente culturale este interzisă, iar activitatea restaurantelor în interior, a cafenelelor, şi a sălilor de jocuri este interzisă.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.

De asemenea, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective, precizează sursa citată.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62159255
Sibiul, judeţul cu cele mai multe infectări. Managerul Spitalului Judeţean a demisionat

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Liliana Coldea, a demisionat din funcţie, chiar în timpul anchetei efectuate de către Corpul de Control al Ministerului Sănăţii.

62159241
Bărbatul care a tras cu un pistol cu bile pe un bulevard din Constanţa, reţinut de poliţişti

Polițiștii l-au reținut pe tânărul de 26 de ani care a tras cu pistolul pe un bulevard din Constanța.

62159233
Coronavirus România, bilanț 18 noiembrie. Record absolut de infectări: 10.269 de cazuri noi în ultimele 24h

Coronavirus România, bilanț 18 noiembrie. Până astăzi, 18 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 383.743 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În ultimele 23 de ore s-au înregistrat 10.269 de cazuri noi. 

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.