Benzile unice pentru autobuze revoltă șoferii, dar mulțumesc călătorii. „Merge repede, este foarte bine”

×
Publicitate

O decizie aparent utilă pentru fluidizarea traficului în nordul Capitalei creează controverse printre locuitorii Bucureştiului.

A crescut numărul benzilor dedicate doar transportului în comun, iar cei ce merg cu autobuzul sunt fericiţi, pentru că, în sfârşit, ajung mult mai repede la destinaţie. De partea cealaltă, sunt şoferii furioși. Aceştia reclamă blocaje înfiorătoare în zonele respective.

Nici nu a fost deschisă bine încă o bandă dedicată transportului public, că au și apărut primii șoferi rătăciţi. Un bărbat, de exemplu, își dă seama prea târziu că a greșit drumul, așa că dă cu spatele. Alții au riscat şi au mers până la capăt.

Culoarul dedicat autobuzelor are un kilometru. Începe de la Casa Presei Libere și se încheie în apropiere de Arcul de Triumf. Pe aici, spun responsabilii din administrație, timpul de așteptare se va scurta cu peste 20 de minute pentru călători. Imediat au apărut și primii nemulțumiți - șoferii care vor trebui să se înghesuie pe benzile rămase.

Șofer: „O prostie. Nu o prostie că n-ar trebui o bandă unică, banda unică ar trebui să fie pe partea aia și una pe partea asta, nu pe mijloc. Bineînţeles că ne încurcă, uitați-vă ce e pe dreapta”

-Cea mai mare prostie.

-De ce?

-Pentru că oricum era aglomerat.

-Vă încurcă?

-Pe toată lumea! Stăm mai mult în trafic.

„Ca șofer mă încurcă destul de tare, eram obișnuit să merg pe cele 2 benzi, o mai luam pe aici. Asta este, n-avem ce să facem. Avem destul de mult de așteptat”, spune altcineva.

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: „Decizia de a amplasa banda unică pe axa nord centru, pe axul central al Bulevardului Regele Mihai a fost luată din două considerente: unul tehnic, pentru că cele două benzi care existau în trecut, și vedeți marcajul anterior, erau de 5 metri și nu satisfăceau două autovehicule. Marea majoritate a liniilor care traversează acest culoar unic în rondul de la Arcul de Triumf se încadrează și fac stânga. Și atunci traversarea de pe marginea drumului peste cinci benzi de trafic auto era foarte dificilă pentru autobuzele care se aflau în circulație.”

La rândul lor, pasagerii din autobuze sunt fericiţi: „Transportul în comun trebuie să aibă prioritate.” (...)

„Merge repede, este foarte bine. La autobuze ar trebui, ca să nu mai staționeze atâta, că întârziem și la serviciu, stăm foarte mult în trafic”.

În acest moment, Capitala are peste 20 de kilometri de bandă unică.

Este nevoie de aceste culoare, în condiţiile în care au ajuns deja în oraş 100 de autobuze electrice. 20 au intrat în circulaţie, iar la începutul anului viitor vor sosi și primele troleibuze noi.

Daniel Istrate, director Societatea de Transport București: „Zilnic circulă peste 1,5 milioane de călători, noi ne dorim ca aceste cifre să crească, aceste benzi unice nu fac decât să fluidizeze traficul Parcul se va reînnoi total, cu aproape 70%, estimăm.”

Șoferii prinși că merg pe traseul autobuzelor riscă o amendă de la 870 la 1.160 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62410246
Armata Română se întărește serios pentru 2024. Două submarine se află pe lista marilor investiții

Marea Neagră este o prioritate pentru Armata Română în anul 2024. Declarată „punct de importanță strategică NATO”, la summitul de la Vilnius, Ministerul Apărării pregătește măsuri care vor îmbunătăți capacitatea de apărare a României, în zonă.

62410235
Jumătate dintre români cred că în vremea lui Ceaușescu ar fi dus-o mai bine decât acum. „Globalismul e comunism”

La 34 de ani de la Revoluție, un sondaj recent ne dă fiori. Aproape jumătate dintre români cred că în comunism ar fi dus-o mai bine.

62410255
Rudele a doi tineri cu origini românești răpiți de Hamas au ajuns la București. Apelul lansat către liderii României

România redevine, pentru două zile, țara în care își pun mari speranțe familiile unor ostatici răpiți de Hamas pe 7 octombrie.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.