Bărbatul american care a primit un transplant cu inima unui porc modificat genetic a decedat

62235375

David Bennett, pacientul în vârstă de 57 de ani care suferea de o maladie cardiacă în fază terminală şi a intrat în istorie drept primul om care a primit un transplant cu o inimă de la un porc modificat genetic, a decedat.

Era internat la Centrul medical al Universităţii din Maryland (UMMC), transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
 

Pacientul a primit transplantul la 7 ianuarie
 

În ultimele zile starea lui medicală s-a deteriorat rapid, conform unui comunicat al centrului medical în care se mai precizează că pacientul a primit îngrijiri paliative din momentul în care a devenit clar că nu se mai poate recupera. David Bennett a putut comunica cu familia sa în ultimele ore de viaţă.

Pacientul s-a prezentat la UMMC în luna octombrie, când a fost plasat pe o maşină de bypass inimă-plămâni pentru a putea fi ţinut în viaţă. Specialiştii au considerat că starea sa nu permite un transplant cardiac convenţional.

Această intervenţie chirurgicală a avut intenţia de a demonstra în premieră că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, conform unui comunicat dat publicităţii de instituţia medicală după realizarea transplantului.

Pentru Bennett, transplantul cu inima unui porc modificat genetic a reprezentat ultima soluţie. „Înainte de a consimţi pentru a primi acest transplant, domnul Bennett a fost informat cu privire la toate riscurile cunoscute ale procedurii, precum şi asupra faptului că această procedură este experimentală şi există şi riscuri şi beneficii necunoscute", se mai precizează în comunicatul spitalului.

La 31 decembrie, Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a oferit autorizaţia de urgenţă necesară pentru intervenţie, cu speranţa că viaţa pacientului va putea fi salvată. Inima transplantată a funcţionat „foarte bine timp de câteva săptămâni, fără a exista semne de respingere", a indicat spitalul.

Porcii sunt consideraţi de mai mult timp drept o potenţială sursă de organe pentru transplant, pentru că organele de porc sunt foarte similare celor umane. Porcul din care provenea inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman. Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală, în luna octombrie, la New York.
 

Xenogrefele - grefele de origine animală - nu sunt o noutate
 

Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.

În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, însă acesta, supranumit "Baby Fae", a supravieţuit doar 20 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62246994
Ucraina: Creşte numărul victimelor civile şi Kievul acuză Rusia că aplică doar parţial acordul privind evacuările

Biroul ONU pentru drepturile omului a anunţat miercuri că a verificat de la începutul invaziei ruse în Ucraina în rândul populaţiei civile 516 decese şi 908 răniţi.

62246267
VIDEO | Rusia a atacat o maternitate din Mariupol. Zelenski: „O atrocitate! Puterea e în mâinile voastre!”

Forţele ruse au distrus un spital de copii şi o maternitate în oraşul asediat, Mariupol, din sud-estul Ucrainei, informează Primăria Mariupolului, conform BBC, citată de News.ro.

62246712
Rusia recunoaşte că a folosit recruţi în conflictul din Ucraina

Ministerul rus al Apărării a anunţat că unii recruţi (soldaţi care au fost recrutaţi obligatoriu în armată) participă la invazia rusă asupra Ucrainei, conform BBC, citată de News.ro.

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.