Bărbat mort, după ce un tânăr de 19 ani l-a lovit cu pumnul în față

61996986
Pro TV

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a lovit un bărbat, care a decedat în scurt timp.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, tânărul ar fi avut un conflict spontan cu victima, pe care a lovit-o cu pumnul în zona capului, aceasta căzând inconştientă pe un drum din centrul localităţii Oneaga, transmite Agerpres.

"În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii, pornite de la un eveniment rutier produs în aceeaşi seară, un tânăr de 19 ani, din comuna Cristeşti, a lovit victima cu pumnul, în zona capului, aceasta căzând pe sol, după care autorul a plecat în loc necunoscut", a afirmat Nenişcu.

Echipajul medical ajuns la faţa locului a declarat decesul victimei în vârstă de 43 de ani.

Tânărul a fost identificat câteva ore mai târziu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62107472
Jandarm filmat când trântește la pământ și loveşte cu piciorul un bărbat, în gara din Cluj

Un jandarm din Cluj este filmat în timp ce trânteşte la pământ un bărbat, pe care-l loveşte cu piciorul şi îl înjură.

62107461
Șofer de 19 ani, depistat drogat la volan. Câte tipuri de droguri avea în sânge

Un tânăr de 19 ani din București a fost depistat având patru tipuri de droguri în sânge, în timp ce se afla la volan, el fiind testat cu aparatul DrugTest după ce a fost oprit de polițiști pentru că a depășit viteza legală admisă.

62107439
Expoziție dedicată păsărilor, în Sebeș: „Ajung și la 4-5 kilograme”

Sute de înaripate, care mai de care mai arătoase și mai colorate, s-au adunat la o expoziție dedicată lor în Sebeș.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.