Bărbat din Mureș, mort într-un incendiu care i-a cuprins casa. Vecinii nu nu știau că se afla înăuntru

×
Publicitate

Tragedie într-o localitate din județul Mureș. Un bărbat de 78 de ani şi-a găsit sfârşitul în propria casă, cuprinsă de un incendiu violent.

Omul locuia singur, iar vecinii au fost cei care au dat alarma în toiul nopții, când au văzut flăcările mari.

În jurul orei 22:00, un vecin a observat fumul gros și a sunat după ajutor. Mai mulţi oamenii au sărit între timp să stingă focul, dar flăcările erau prea mari. Nimeni nu știa însă că proprietarul era acasă.

„Afară nu ardea așa de tare, înăuntru, era foarte mult plecat nu știam e acasă sau nu.”

„Am fugit aici la vecin.”

„Are și gaz, cred că ceva sobă, nu știu”, spuneau vecinii.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca focul să ajungă și la casele învecinate. Pe proprietar l-au găsit fără suflare, lângă pat.

Dan Gheorghe, stația de pompieri Miercurea Nirajului: „Intervenția a fost foarte dificilă din cauza fumului foarte mare, nu se putea intra în imobil, am acționat la deschiderea căilor de acces"

Bărbatul locuia singur şi era plecat mai mereu în ultima vreme, povestesc vecinii. Mai mult, ar fi vândut casa.

Polițiștii au deschis acum o anchetă şi încearcă să lămurească toate detaliile tragediei. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62324092
Cascada de la Vidra a înghețat. Peisajul de poveste atrage turiști din toată țara

Admirăm acum un peisaj de poveste, creionat de temperaturile scăzute din ultimele zile la cascada de la Vidra, din Munţii Apuseni.

62324081
Urmărire pe străzile din București, terminată la spital pentru un polițist. Șoferul urmărit a intrat frontal în autospecială

O urmărire pe străzile Capitalei s-a încheiat, în noaptea de duminică spre luni, la spital, pentru un agent de la rutieră.

62324078
Capcane pentru cei ce se aventurează cu ATV-ul în zone interzise. Amenzile ajung la câteva mii de lei

Sunt tot mai dese situaţiile în care pasionaţii de plimbări pe ATV încalcă legea, de dragul aventurii.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.