Avocatul Poporului contestă la CCR legea prin care profesorii capătă statut de autoritate publică

×
Publicitate

Anumite articole din Legea privind învestirea personalului didactic cu exercițiul autorității publice au fost reclamate la CCR de Avocatul Poporului ca fiind neconstituționale.

Este vorba despre legea votată la începutul acestei luni, care prevede ca atunci când un profesor este agresat, acesta să beneficieze de protecţia acordată funcţiilor de autoritate publică, adică de “respect şi consideraţie, autoritatea de a lua decizii oportune, protecţie juridică şi un climat de ordine în timpul desfăşurării activităţii.”

Violențele petrecute în spaţiul şcolar s-au înmulţit şi sunt necontrolate, spun reprezentanţii sindicatelor. În baza legii, cei care agresează profesorii riscă până la doi ani şi jumătate de închisoare. Potrivit unui studiu efectuat pentru Ministerul Educaţiei peste 70.000 de profesori din toată ţara au fost cel puţin o dată jigniţi, ameninţaţi sau loviţi de elevi sau părinţi.

Pe de altă parte, federaţia asociaţiilor de părinţi solicită măsuri suplimentare pentru a se stabili adevărul în cazul unui conflict în şcoală. Iar elevii cer chiar că legea să fie respinsă şi au trimis o scrisoare deschisă către preşedintele României.

 

Comunicatul Avocatului Poporului

 

Avocatul Poporului a trimis luni, 17 februarie 2020, la Curtea Constituțională a României Obiecția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 1 și art. 4 din Legea privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, lege adoptată de către Senat în 3 februarie 2020.

În opinia Avocatului Poporului, actul normativ încalcă principiul securității raporturilor juridice, prin faptul că devine lipsit de claritate și de previzibilitate, întrucât, pe de o parte, atribuie activității didactice caracterul unei activități desfășurate în regim de putere publică, iar, pe de altă parte, creează o neclaritate în ceea ce privește statutul funcțiilor didactice în general. În plus, Avocatul Poporului consideră, între altele, că activitatea didactică nu presupune un raport de putere publică și, pe cale de consecință, nici structurile care prestează servicii publice de învățământ nu sunt autorități publice, ci instituții publice, prestând anumite servicii publice specializate, în diverse domenii administrative, în speță servicii de educație pentru copii și tineri.

Un alt motiv de neconstituționalitate îl reprezintă afectarea gravă a dreptului la apărare al elevilor. Avocatul Poporului apreciază drept nerezonabilă ipoteza în care elevului i se creează, în fapt, o situație cu mult mai grea decât aceea de care ar beneficia într-un proces penal, prin încălcarea evidentă a unor garanții fundamentale ale dreptului la apărare, garanții recunoscute la nivel constituțional și internațional. În opinia Avocatului Poporului, prezumția de nevinovăție a elevului ar trebui să primeze în raport cu prezumția de veridicitate a faptelor sesizate în scris de personalul didactic, de conducere, de îndrumare și control.
 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62110587
Cetățeni străini, descoperiți la Calafat, într-o remorcă frigorifică a unui camion

Un număr de 15 cetăţeni din Siria, Irak şi Afganistan au fost depistaţi, la Calafat, de poliţiştii de Frontieră, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, ascunşi în remorca frigorifică a unui camion condus de un cetăţean grec.

62110583
Un bărbat din Iași a amenințat că se sinucide, urcându-se pe un stâlp de electricitate

Furnizorul de electricitate a întrerupt energia în mai multe cartiere din Iaşi după ce, în cursul dimineţii de marţi, un bărbat de aproximativ 40 de ani s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune, ameninţând că se sinucide.

62110582
Accident cu cinci autoturisme în Bucureşti. O persoană a fost rănită

Cinci autoturisme au fost implicate, marţi, într-un accident rutier, la intersecţia Şoseaua Nordului cu Bulevardul Beijing, o persoană fiind rănită uşor, a informat Brigada Rutieră a Capitalei.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.