Avem tot mai puțin lapte de vacă produs în România. Ce spun cifrele

×
Publicitate

Avem tot mai puțin lapte de vacă produs în România. Cantitatea colectata scade de la un an la altul.

Astfel, pe rafturi sau în piețe găsim și mai puțină brânză, smântână si iaurt produse la noi în țară. Sătenii nu mai cresc vite, iar producția în ferme e mai scumpă.

Din cauza prețurilor, fermierii le dau animalelor mai puține furaje, așa că și vacile dau mai puțin lapte.

Cantitatea de lapte colectat a scăzut

Specialiștii spun că, din luna aprilie, după ce vacile au început să aducă pe lume viței, oferta de lapte de pe piață ar fi trebuit să crească. Doar că nu se mai întâmplă asa. O demonstreaza și datele Institutului National de Statistică: în aprilie anul acesta, s-a colectat cu 0,5% mai puțin decât în martie și cu 5,6% mai puțin decât in aceeasi perioadă a anului trecut.

În consecinţă, a scăzut şi cantitatea de brânzeturi, de unt, de iaurt și de smântâna produse din lapte românesc.

Otilia Coroamă, producător de produse lactate: „Din cauza vremii, secetei, mâncarea este puțină și, momentan, nu ne permitem să cumpărăm cereale la prețurile acestea. Noi ne producem cerealele, dar s-au terminat”.

Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui: „Au crescut costurile în ferme, s-a scumpit și laptele, materia primă”.

Fabricile de lactate care îşi asigură din surse proprii şi materia primă şi nutreţul vor ajunge să cumpere şi una şi alta, spun producătorii.

Octavia Borici, producător de produse lactate: „În jur de 1.000 de litri avem din producție proprie și în jur de 1.000 de litri mai cumpărăm săptămânal, ca să putem să facem tot felul de produse care se cer pe piață. Laptele e scump. Mâncarea e slabă, laptele o scăzut. Noi aveam și 1.000 de litri zilnic”.

Unii fermieri preferă să-l vândă singuri în piețe

Nici fermierii nu se îndură să-l dea pe nimic la procesatori. Un întreprinzător din Bihor crește 40 de vaci și apoi vinde la piaţă. Litrul de lapte, cu 4 lei, brânza dulce, cu 16, iar smântâna, cu 20.

Reporter: „Vă face concurență laptele din import?”
Samuel Coste, fermier: „Asta, da. Sută la sută. Dacă ar fi să dau la un procesator, laptele-i destul de jos, undeva la un leu 50, am înțeles. E foarte puțin”.

La o fabrică din Sântana, județul Arad, se prelucrează de aproape 30 de ani laptele adunat de la fermele din zonă. Situaţia e din ce în ce mai dificilă.

Grigore Cociș, director de fabrică: „S-au închis centrele de colectare din sate în momentul aderării la UE. Ni s-a cerut să închidem aceste centre, că se oferea un lapte mai greu de controlat. Am rămas cu fermele mici şi mijlocii, care în momentul de față trec printr-o criză datorită preţului la cereale. Se închid pe capete”.

Dacă ar fi să ridice costurile ca să asigure producţia de odinioară, întreprinzătorii ar merge pe pierdere, pentru ca românii nu îşi pot permite să cumpere lactate mai scumpe.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62266822
Incendiu violent în Bihor. Mai multe rezervoare pline cu reziduuri de păcură au luat foc

Mai multe rezervoare pline cu reziduuri de păcură au luat foc, duminică, în incinta unei uzine dezafectate din localitatea Tileagd, județul Bihor.

62263478
Cabinetele medicale de asistență primară pentru refugiați, inaugurate la Romexpo

Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, luni, la Romexpo, vor fi inaugurate cabinetele medicale de asistență primară pentru refugiați.  

62266821
Accident grav în Dâmbovița. O familie întreagă a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un stâlp

O șoferiță, soțul ei și fiul celor doi, în vârstă de 11 ani, au fost răniți într-un accident, pe un drum comunal din Dâmbovița. Mașina familiei s-a izbit violent de un stâlp de electricitate.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.