Autostrada așteptată de multă vreme de români se construiește repede. Primul tronson, deschis cu 8 luni mai devreme

62504511

Primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş - Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis „zilele următoare”, cu opt luni mai devreme faţă de termenul contractual, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.  

Potrivit oficialului, se va deschide circuaţia rutieră pe aproape 16 kilometri din cei 30 de kilometri ai acestei secţiuni.

„Am revenit pe şantierul Secţiunii 5 Curtea de Argeş - Piteşti a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, unde, prin mobilizarea exemplară a antreprenorului, zilele următoare vom da în trafic primul tronson al acestei secţiuni, cu mai bine de 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual. Prin urmare, vom da în trafic aproape 16 kilometri din cei 30 de kilometri aferenţi acestei secţiuni, mai precis între nodurile rutiere de la Bascov şi Băiculeşti. Chiar dacă condiţiile meteorologice nu au fost prea favorabile în ultima perioadă, antreprenorul s-a mobilizat bine şi se fac ultimele pregătiri pe tronsonul celor 16 kilometri pentru a se da în trafic”, a scris Scrioşteanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, lucrătorii continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale şi a fost aşternut stratul de asfalt de uzură MAS16 între nodul rutier Băiculeşti şi legătura cu Autostrada Bucureşti - Piteşti A1.

De asemenea, continuă lucrările de aşternere a stratului de uzură între nodul rutier de la Băiculeşti şi nodul rutier de la Curtea de Argeş, lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante, parapetului metalic şi gardului de protecţie, execuţia drenajului longitudinal, a rigolei mediane şanţurilor şi a canalelor trapezoidale, lucrările de iluminat public şi lucrările la Centrele de Întreţinere şi Coordonare de la Curtea de Argeş şi Bascov.

De asemenea, se continuă lucrările la unele poduri, în timp ce la altele lucrările sunt deja terminate.

Secretarul de stat mai informează că acest lot cuprinde şi realizarea a trei noduri rutiere principale, şi anume nodul rutier Băiculeşti, nodul rutier Bascov şi nodrul rutier Curtea de Argeş.

La nodul rutier Băciuleşti, au fost finalizate lucrările de aşternere a straturilor de asfalt (bază, legătură, uzură), lucrările de iluminat public, inclusiv testarea acestuia, lucrările la sensul giratoriu cu DN7C şi lucrările pentru trasarea marcajului rutier, fiind încă în lucru montarea parapetului metalic şi şanţurile trapezoidale.

La nodul rutier de la Bascov, au fost finalizate lucrările de terasamente şi de aşternere a straturilor de asfalt, lucrările de iluminat public, rigola carosabilă şi refacerea zonei pietonale de pe DN7 şi a fost terminat pasajul peste DN7. La acest nod rutier continuă lucrările la sensul giratoriu din zona pasajului peste DN7 între pilele 2 şi 3 şi este în curs de finalizare montarea parapetului metalic pe bretele.

La nodul rutier Curtea de Argeş, au fost terminate lucrările de armare, cofrare şi turnare a piloţilor aferenţi pasajului peste strada Buşaga şi continuă lucrările de aşternere a stratului de bază şi a stratului de legătură.

„Antreprenorul are mobilizate în şantier 1179 persoane, 190 utilaje şi echipamente şi 152 autovehicule. Cu mobilizarea actuală, estimăm ca restul secţiunii până la Curtea de Argeş să îl dăm în trafic în primăvara, tot înaintea termenului contractual”, a mai informat Scrioşteanu.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
Citește și...
O mare bancă din România a închis 15 conturi ale lui Potra: Riscuri de fraudă, spălare a banilor și finanțare a terorismului

Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, a fost eliberat din custodia poliției după aproape trei zile. Judecătoria Ploiești a respins cererea procurorilor de arestare preventivă, plasându-l în schimb sub control judiciar pentru 60 de zile.

Încă o tranșă de bani pe cardurile pentru alimente. Când intră banii pentru 2,6 milioane de români

Cardurile pentru alimente (tichetele sociale) vor fi încărcate, începând de joi, 12 decembrie, cu suma de 250 de lei, iar de acest sprijin vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de români.

Un tânăr de 24 de ani a evadat luni de la Penitenciarul din Galați. Ce s-a întâmplat după câteva ore

Un tânăr de 24 de ani, deţinut în Penitenciarul Galaţi şi care a evadat de la un punct de lucru a fost prins de poliţişti.  

Recomandări
Dunărea a secat atât de mult încât bacurile nu mai pot circula. Pe alocuri apa ajunge până la genunchi

Seceta de pe Dunăre pune în pericol circulația cu bacurile. Mai mulți operatori au anunțat că au suspendat trecerile după ce nivelul apei a scăzut la un nou minim istoric.

Filmul „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică în rolul principal, marele câștigător al Festivalului de Film de la Locarno

„Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban, a câștigat la Festivalul Internațional de Film de la Locarno Leopardul de Aur/Marele Premiu, Premiul Europa Cinemas Label și o Mențiune specială pentru interpretare.

Paturi goale și cheltuieli uriașe în spitalele mici. În unele unități, peste 90% din venituri se duc pe salarii

Unul din 3 paturi pentru pacienții acuți rămâne neocupat în spitalele din România deși marile unități de urgență sunt frecvent supraaglomerate.