Autoritățile ne liniștesc: Măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii

62277345
Shutterstock

Măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii, a anunţat luni Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în contextul informaţiilor privind centrala nuclearoelectrică Zaporojie din Ucraina.

 

"CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, urmăreşte în permanenţă evoluţia situaţiei din punct vedere al monitorizării radiologice", se arată în comunicatul instituţiei.

De asemenea, CNCAN menţionează că sistemul de monitorizare a radioactivităţii mediului de pe teritoriul Ucrainei funcţionează normal şi nu indică depăşiri peste valorile normale.

În România, nivelul radiaţiilor este monitorizat permanent prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Specialiştii din Laboratorul Naţional de Referinţă Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 şi le transmit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naţionali şi internaţionali, precum şi a populaţiei.

”Orice atac la o centrală nucleară este un lucru sinucigaș”

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut luni ca inspectorii internaţionali să aibă acces la centrala nucleară de la Zaporojie după ce Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc că au bombardat cel mai mare obiectiv atomic din Europa în weekend, relatează Reuters şi France Presse.

"Orice atac la o centrală nucleară este un lucru sinucigaş", a declarat Guterres într-o conferinţă de presă în Japonia, unde a participat sâmbătă la Ceremonia Memorială a Păcii de la Hiroshima pentru a comemora 77 de ani de la primul bombardament atomic din lume.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a considerat sâmbătă "din ce în ce mai alarmante" informaţiile provenite de la centrala Zaporojie, unde unul dintre reactoare a trebuit să fie oprit după atacul efectuat cu o zi înainte.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62250587
Ministerul Sănătății revine cu precizări și cu un avertisment referitor la pastilele de iod

După ce Alexandru Rafila a îndemnat românii să-și ia cât mai repede rețeta pentru pastila de iod, Ministerul Sănătății a revenit cu precizări.

62276928
Șoferul autocarului în care au murit trei români, în Bulgaria, a fost arestat. Ar fi condus neglijent înainte de tragedie

Șoferul autocarului implicat într-un accident terifiant în Bulgaria în urma căruia și-au pierdut viața 3 români și un turc a fost arestat preventiv.

62277300
Un italian care a încercat să dea foc unui cuib de viespi a reușit să declanșeze un incediu de proporții într-un bloc

Un italian care a încercat să dea foc unui cuib de viespi ca să le alunge pare să fie cel care a declanşat un incediu puternic într-un bloc din Popești-Leordeni.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.