Armand Goșu, despre repatrierea diplomaților ruși din România: „Ei se ocupă de alte lucruri, de exemplu, de spionaj”

×
Publicitate

40 de diplomați și angajați din rândul personalului administrativ de la Ambasada Rusiei din București și familiile lor au părăsit România la cererea fostului ministru de Externe, Bogdan Aurescu.

O decizie venită pe fondul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Pentru repatrierea, celor aproximativ 70 de ruși a fost trimisă o aeronavă care a primit permisiune specială de survol și aterizare.

11 diplomați ruși și 29 de persoane din rândul personalului tehnico-administrativ din Ambasada Federației Ruse la București, împreună cu familiile lor - aproximativ 70 de persoane - au fost obligate să părăsească teritoriul României. Asta după ce în urmă cu trei săptămâni, fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu le-a cerut să își diminueze drastic volumul personalului. Iar surse diplomatice susțin că această decizie luată de șeful diplomației românești nu face altceva decât să diminueze capacitatea Federației Ruse de a amenința securitatea națională a României.

Diplomații ruși au avut 30 de zile la dispoziție să părăsească teritoriul României. Numărul celor rămași acum în ambasada de la București este egal cu numărul diplomaților români de la ambasada noastră din Moscova.

Armand Goșu, profesor universitar - expert în spațiul ex-sovietic: „România nu a făcut nimic neobișnuit. Acest tip de acțiune a fost făcut de țările din jur încă de acum un an sau cu multe luni în urmă. Problema cu rușii e că nu se ocupă de relații diplomatice, să dezvolte relația culturală cu România... Vă dați seama ce relație culturală are Rusia cu România... Ei se ocupă de alte lucruri, de exemplu, de spionaj. Iar de la începutul războiului se observă o creștere a agresivității spionajului rusesc desfășurat prin ambasade”.

Ce au cerut emisarii Kremlinului

Pentru diplomați, Ministerul rus de Externe a trimis la București o aeronavă civilă specială, un avion Iliushin 96 300, identic cu cel folosit de președintele Vladimir Putin. Și cum avioanele rusești au interzis în spațiul aerian european, aparatul companiei Rossia Airlines a primit derogări speciale ca să aterizeze pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Din rațiuni de securitate diplomatică, emisarii Kremlinului au cerut autorităților de la București ca îmbarcarea în avionul trimis special de la Moscova să se facă pe la salonul oficial. Așa că toate procedurile și mai ales verificarea bagajelor, dar și a personalului ambasadei Federației Ruse s-au făcut în condiții de securitate maximă.

Cu o întârziere de patru ore față de permisiunea primită inițial, din pricina procedurilor pentru bagaje, avionul Iliushin a părăsit teritoriul României cu destinația Moscova.
 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62362136
Ce înseamnă o ofertă „all inclusive light” pe litoralul românesc

Potrivit hotelierilor, peste o sută de mii de turiști se bucură de mare și soare în acest weekend pe litoral.

62362126
Profesorii cer stații de bruiere a semnalului mobil în centrele de examen. Ce tactică aplică Marea Britanie

Sisteme de bruiaj pentru semnalul GSM în zona centrelor de examen!

62362108
Doi tineri au plonjat cu mașina în Someș, la Satu Mare. Doar unul a fost găsit, în stare de șoc

Pompierii au fost chemați și în Satu Mare. Doi tineri au plonjat cu mașina în apele râului Someș, în împrejurări încă necunoscute.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.