Incident grav la o școală din Constanța. Un copil de clasa a 6-a ar fi încercat să se sinucidă

×
Publicitate

Incident grav marți dimineață la una dintre cele mai bune școli din Constanța. Un elev de 12 ani s-a aruncat pur și simplu de la fereastră, de la etajul al doilea al clădirii.

Un paznic al școlii a văzut totul pe camerele de supraveghere și a cerut ajutor. Elevul se află acum la spital în stare gravă.

Elevul de 12 ani a ajuns la școală în jurul orei 07.30, deși cursurile încep la ora 08.00.

A fost lăsat să intre în instituție, iar zece minute mai târziu a comis gestul extrem. Un paznic a suprins scena pe camerele de supraveghere din școală, dar nu a mai reușit să intervină. 

Bărbatul susține că l-a observat pe copil cum se îndreaptă spre geam dar, din păcate, nu a avut timp să ajungă la locul respectiv.

Omul a sunat imediat la 112. Ajunși la fața locului, medicii i-au acordat copilului de clasa a 6-a primul ajutor și apoi l-au transportat la spital.

Profesorii susțin că băiatul nu avea probleme la școală, iar luni s-a purtat normal în timpul orelor. Elevul este în stare gravă la Spitalul de Urgență Constanța, iar cazul a fost preluat de polițiști, care vor să afle acum ce l-a împins pe băiat la un astfel de gest.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, copilul, în vârstă de 12 ani, a suferit multiple traumatisme, ancheta poliţiştilor privind cauza şi împrejurările celor petrecute fiind în derulare.

"Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că un băiat, de 12 ani, elev al Liceului 'George Călinescu' din municipiul Constanţa, ar fi căzut de la etajul 2 al unităţii de învăţământ. Copilul a suferit multiple traumatisme şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate", a transmis IPJ.

Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, în timpul producerii evenimentului elevul nu era în timpul orelor de curs, acesta aruncându-se în gol de la o fereastră de pe holul instituţiei de învăţământ. În acest caz a fost declanşată şi o anchetă internă.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
Carnea din Ungaria, unde e alertă de gripă aviară, a fost distribuită în 26 de judeţe în România

Cele trei depozite din Bihor care au cumpărat carne de curcan din Ungaria - din ferme aflate în zona de restricţie din cauza gripei aviare - au cumpărat peste 17 tone de carne şi organe de pasăre.

62105195
Un taximetrist din Galați, amendat, după ce și-a aruncat gunoiul în stradă. Ce sumă va plăti

Experiență neaşteptată pentru un taximetrist de 30 ani din Galați, care a crezut că a scăpat basma curată, după ce a aruncat gunoi pe stradă.

62105192
Incendiu la un atelier auto din Huși. Un angajat ar fi încercat să taie o butelie GPL

S-a dat alarma luni seară, în Huşi, unde un atelier auto s-a aprins aparent din senin şi două persoane au ajuns la spital cu arsuri la nivelul braţelor şi feţei.

Recomandări
Carfil 2
Pază cu drone la fabrica de armament Carfil, după sabotajul rusesc. Ce măsuri de securitate sunt pregătite

Producătorul de tehnică militară Carfil, din Brașov, își sporește măsurile de securitate în special în zona în care fabrică muniție. Iar paza obiectivelor va fi asigurată și cu drone.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.