Aproape 650 de blocuri, fără apă caldă din cauza unor lucrări de înlocuire, la reţeaua de termoficare din București

62470611

Aproape 650 de blocuri din sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 5 din Bucureşti nu au, săptămâna aceasta, apă caldă, din cauza unor lucrări de înlocuire, modernizare şi reparaţii la reţeaua de termoficare.

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, că se vor efectua lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice, în zone din sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 5 din Capitală.

Astfel, vor avea loc lucrări la reţeaua termică primară - conductă Dn 500 mm, în zona Căii Griviţa din Sectorul 1.

Aici se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic primar pentru apă caldă către 5 puncte termice (20 de blocuri şi imobile) până în 2 octombrie, ora 23.30.

Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1981, această porţiune de reţea având aproape 45 de ani de funcţionare.

De asemenea, se va lucra la reţeaua termică primară - conducte cu diametre de 600 mm/700 mm/900 mm, în zona străzilor Orzari, Vidraru, Episcop Damaschin, Apostol Margarit şi a Şoselei Mihai Bravu din Sectorul 2.

În această zonă se vor executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud - Lot 1 - Obiectiv 4 - tronson C4MB - CM43" şi lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 5 puncte termice (79 de blocuri) până în 5 octombrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1987, această porţiune de reţea având peste 35 de ani de funcţionare.

Alte lucrări vor fi făcute la reţeaua termică primară - conductă Dn 1.000 mm, în zona străzii Ştirului şi a Şoselei Mihai Bravu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud - Lot 1 - Obiectiv 1 - tronson CS5 Bobocica - C4MB" şi lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către şase puncte termice (126 de blocuri) până în 5 octombrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1975, această porţiune de reţea având aproape 50 de ani de funcţionare.

Totodată, se vor desfăşura lucrări la reţeaua termică primară - conducte Dn 700 mm, în zona Şoselei Mihai Bravu din Sectorul 3. Se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare pe o lungime de 32 km aferent Magistralei II Sud - Obiectiv 3 - tronson C02 - CM43", care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 3 puncte termice (31 de blocuri) până în 5 octombrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1968, această porţiune de reţea având peste 50 de ani de funcţionare.

Şi în zona Şoselei Mihai Bravu din Sectorul 3 se vor face lucrări la reţeaua termică primară - conductă Dn 700 mm. Aici se vor executa lucrări de modernizare din cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare aferent Magistralei II Sud - Lot 1 - Obiectiv 4 - tronson C4MB - CM43", care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 5 puncte termice (56 de blocuri) până în 5 octombrie ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1986, această porţiune de reţea având 38 de ani de funcţionare.

De asemenea, se va interveni la reţeaua termică primară - conductă Dn 700 mm pe Şoseaua Olteniţei din Sectorul 4. Se vor executa lucrări de deblindare şi de reîntregire a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 8 puncte termice (89 de blocuri şi 5 agenţi economici) până în 4 octombrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1982, această porţiune de reţea având peste 40 de ani de funcţionare.

Alte lucrări se defăşoară la reţeaua termică primară - conductă Dn 500 mm în zona intersecţiei Calea 13 Septembrie cu strada Petre Ispirescu din Sectorul 5. Se vor executa lucrări de remediere a unei avarii, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 13 puncte termice (246 de blocuri) până în 3 octombrie, ora 23.00. Anul de punere în funcţiune a conductei din această zonă este 1989, această porţiune de reţea având 35 de ani de funcţionare.

”Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Vă reamintim faptul că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, a transmis compania.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Inundații în Constanța și Galați. 15 localități au fost afectate: ”N-am mai văzut de mult atâta apă”

A fost cod roșu de vreme rea la malul mării. 15 localități au fost afectate de ploile abundente. Șuvoiale au acoperit drumul care face legătura între Constanța și Ovidiu.  

Fostul ministru Elena Udrea ar putea ieși din închisoare, după ce a executat mai bine de o treime din pedeapsă

Elena Udrea ar putea ieși din închisoare, după ce a executat mai bine de o treime din pedeapsa de 6 ani primită în dosarul Gala Bute.

Vom avea un nou proiect nuclear la Doiceşti. Nuclearelectrica a obţinut un angajament financiar de 99 milioane dolari

Banca de Export-Import a SUA a aprobat un credit de 99 de milioane de dolari pentru compania RoPower Nuclear, destinat dezvoltării unui reactor nuclear la Doicești.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.