Update: Individul vizat de anchetă, împreună cu un alt bărbat au fost duși la sediul poliției. Cei doi ar fi imprumutat bani cu dobânzi uriașe mai multor persoane. Șase dintre acestea au fost chemate și ele la audieri. Cercetările au început, spun surse judiciare, după ce polițiștii au văzut, pe TikTok mai multe clipuri video în care fiii suspecților se lăudau cu averile lor, care păreau nejustificate.
Inspectoratul Judeţean de poliţie Dâmboviţa informează că miercuri, 2 septembrie, poliţişti din cadrul instituţiei, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Odobeşti şi Braniştea, la locuinţele a două persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de camătă, potrivit News.ro.
„În urma descinderilor, au fost descoperiţi 191.500 de lei, îngropaţi în curtea locuinţei uneia dintre persoanele vizate”, precizează sursa citată.
Potrivit poliţiştilor, în cursul zilei de miercuri, vor fi duse la sediul Poliţiei, pentru audieri, opt persoane, dintre care şase sunt persoane vătămate.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz.
Activităţile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.