3.000.000 de luminițe, în formă de ie, clop sau horă, au fost aprinse în Capitală
Iluminatul festiv de sărbători a fost în Capitală vineri seară, când s-a deschis şi târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei.
Primarul general Gabriela Firea spune că în premieră, având în vedere că se intră în Anul Centenar-100 de ani de la Marea Unire, tema iluminatului de sărbători din acest an este inspirată din tradiţiile româneşti, astfel că vor fi figurine luminoase în formă de ie, clop sau horă.
Peste trei milioane de becuri de tip LED, în 59 de zone; figurine în formă de ie, clop sau horă
Iluminatul de sărbători a fost aprins vineri la ora 19.10, iar tema este axată pe figurine luminoase inspirate din tradiţiile româneşti: ie, clop, horă, motive tradiţionale româneşti, fiind vorba despre peste trei milioane de becuri de tip LED, pe un traseu care însumează peste 33 de kilometri şi cuprinde 59 de zone din Bucureşti.
"De ziua României, împodobim Bucureştiul şi dăm startul oficial evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă. În premieră, având în vedere că se intră în Anul Centenar-100 de ani de la Marea Unire, tema iluminatului de sărbători de anul acesta este inspirată din tradiţiile româneşti. Doresc să îi invit atât pe bucureşteni, cât şi pe turiştii români şi străini să viziteze Târgul de Crăciun al Bucureştiului, care are loc în Piaţa Constituţiei şi care a devenit, în ultimii ani, evenimentul central care marchează sărbătorile de iarnă din Capitală României", spunea primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Astfel, sunt decorate: Bulevardul Magheru şi Bulevardul Bălcescu (Piaţa Română – Piaţa Universităţii); Bulevardul I.C Brătianu (Piţaa Universităţii – Magazin Cocor); Bulevardul Unirii (de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă); Piaţa Unirii, intersecţie Bd. I.C. Brătianu – Bd. Corneliu Coposu-Magazin Unirea; Piaţa Universităţii; Piaţa Română; Bd. Lascăr Catargiu (Piaţa Română-Piaţa Victoriei); Bd. Regina Elisabeta (Calea Victoriei – Piaţa Universităţii); Bd. Regina Elisabeta (Calea Victoriei – Piaţa Kogălniceanu); Piaţa Victoriei; Calea Victoriei (Piaţa Victoriei – Splaiul Independenţei); Bd. Aviatorilor (Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle); Bulevardul Kiseleff (Piaţa Victoriei – Piaţa Presei Libere); Arcul de Triumf; Piaţa Charles de Gaulle; Piaţa Presei Libere; Şoseaua Bucureşti – Ploieşti; Fântână Mioriţa; Piaţa George Enescu; Centrul Istoric; Piaţa Romă – Monument Lupoaică; Piaţa Constituţiei; Bdul Carol (Piaţă Universităţii – Pta Rosetti); Intrare Bucureşti DN1; Bd Mihail Kogalniceanu (Piaţa M Kogălniceanu-Piaţa Operei); Zona Ateneu + Nicolae Golescu; Parcare Universitate; Şoseaua Bucureşti-Ploieşti (Fântâna Mioriţa-Bd Aerogării); Sediul PMB-Bd Regină Elisabeta 47; Piaţa Gării de Nord.
În sectorul 2, luminiţele ornamentale vor fi la intrarea în Bucureşti Colentina-Urziceni; intersecţie Şoseaua Colentina cu Doamna Ghica; intersecţie Şoseaua Colentina cu Şoseaua Ştefan cel Mare (Bucur Obor); intersecţie Calea Moşilor/ bd. Dacia, în sectorul 3, vor fi ghirlande luminoase la intrarea în Bucureşti A2; intersecţie Mihai Bravu/ strada Baba Novac; intersecţie Bulevardul Unirii cu str. Traian; Rond Alba Iulia; Bulevardul Unirii (de la intersecţia cu Mircea Vodă până la Rond Alba Iulia), în sectorul 4 - la intrare Bucureşti Giurgiului; intersecţie Bdul Cantemir cu Bdul Mărăşeşti; Intersecţie Bdul Cantemir cu Bdul Şincai; Intersecţie Eroii Revoluţiei; Intersecţie Şoseaua Olteniţei cu Constantinj Brâncoveanu; Dealul Mitropoliei, în sectorul 5, luminiţele ornamentale se vor aprinde la Intrare Bucureşti Alexandriei; Intersecţie Calea Rahovei cu Şoseaua Progresului; Intersecţie Calea Rahovei cu Calea Ferentari; Intersecţie Calea Rahovei cu str. Antiaeriană, iar în sectorul 6, luminiţele ornamentale se vor aprinde la intrarea în Bucureşti A1; intersecţie Bdul Timişoara cu str. Braşov; intersecţie Bdul Iuliu Maniu cu Lujerului; intersecţie Bdul Geniului cu Bd. Grozăveşti şi Bd. Iuliu Maniu; intersecţie Bdul Timişoara cu Bdul Vasile Milea.
Târgul din Piaţa Constituţiei
În târgul de Crăciun organizat de Primăria Capitalei în perioada 1 – 27 decembrie, în Piaţa Constituţiei, vor fi peste 100 de căsuţe şi va cuprinde o zonă gastronomică cu produse româneşti, un târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale, un pationar în aer liber, un carusel, ateliere şi Casa lui Moş Crăciun, potrivit Primăriei Capitalei. Târgul poate fi vizitat zilnic, între orele 10:00 - 22:00.
Municipalitatea anunţă că aici vor avea loc spectacole de muzică populară şi dans, susţinute de peste 1.000 de artişti - coruri, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară, cântăreţi folk, trupe rock şi pop, precum Loredana, Smiley, Andra, Direcţia 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Phoenix, Iris, Viţa de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Orchestra Naţională „Valahia”, Corul de Copii Radio, Orchestra „Mundi Colour”.
Sursa: News.ro
Etichete: Capitala, sarbatori, lumini, beculete, aprindere,
Dată publicare:
30-11-2017 15:12