Prețul gigacaloriei nu a mai crescut din 2022, atunci când s-a dublat. Anul acesta au fost modernizați cei mai mulți kilometri de conducte, însă mai este de lucru până când întreaga rețea va fi reînnoită.
Bucureștenii plătesc acum 330 de lei fără TVA pentru gigacalorie, în timp ce costul real ajunge la aproximativ o mie de lei. Diferența este acoperită de Primăria Capitalei, prin subvenția acordată pentru termoficare. Prețul, nemodificat de 4 ani, ar putea crește, spune Primarul General, dacă măsura va fi votată de consiliu.
Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei: „Deci nu am nicio garanție în acest moment că prețul nu va mai crește. Nu a mai crescut din 2022. Oricum, dacă va fi o creștere, nu va mai fi o creștere cu 100%, cum a fost în 2022, și a fost 100% atunci, pentru că era foarte mic prețul. Dacă va fi o creștere, va fi o creștere mai mică.”
Termoenergetica are datorii de aproape 2 miliarde de lei
Creșterea prețului la gigacalorie vine și în contextul în care compania Termoenergetica, cea care se ocupă de distribuirea de apă caldă și căldură, are datorii de aproape 2 miliarde de lei către ELCEN, compania care produce agentul termic în centralele sale și care ține de Ministerul Energiei. Acum Primarul cere unirea celor două companii, sub numele de SACET, pentru o reducere a costurilor, dar și investiții mai mari în sistemul de termoficare.
Corespondent Știrile PRO TV: „În ultimii șase ani au fost modernizați aproximativ 230 de kilometri de conducte din rețeaua primară, dintr-un total de aproape o mie. Vorbim despre țevi de peste 50-60 de ani, care se sparg frecvent iarna, lăsând sute sau chiar mii de blocuri fără apă caldă și căldură. Tot din cauza lor apar și pierderi mari în rețea. Anul trecut, acestea au ajuns la 40%, adică o cantitate importantă de apă caldă și căldură s-a pierdut pe traseu, prin fisuri, înainte să ajungă la consumatori.”
În prezent, doar jumătate din bucureștenii racordați la sistemul de termoficare au apă caldă, din cauza avariilor.
Totuși, fuziunea celor două companii depinde de Guvern, și asta pentru că ELCEN trebuie transferată de la stat la municipalitate.