Au stat săptămâni întregi la Terapie Intensivă, iar medicii le-au salvat viața în ultimul moment. Specialiștii avertizează că data viitoare o astfel de mușcătură ar putea fi fatală.
Marian a ajuns la Spitalul Floreasca în urmă cu 11 zile, mușcat de vipera cu buze albe pe care o cumpărase în urmă cu doi ani din Germania. Șarpele, care trăiește în mod normal în Asia, și-a înfipt colții în degetul lui în timp ce îl hrănea. A avut nevoie de tratamente puternice și mai multe intervenții chirurgicale pentru că veninul îi afectase tot brațul stâng.
Marian Pleșa: „Am fost mușcat din neatenția mea, încercam să-i dau mâncare, ea a ratat penseta și m-a nimerit pe mine de deget, ea a încercat să se hrănească și a injectat foarte mult venin.”
Șerpii exotici provoacă răni grave
Numărul celor care ajung în stare gravă la spital din cauza mușcăturilor animalelor exotice pe care le au este în creștere, spun specialiștii.
Prof. dr. Radu Țincu, șeful secției ATI toxicologie Floreasca: „A fost foarte complicat managementul pentru că nu există antidot nicăieri în lume pentru această viperă, cea mai mare complicație pe care a dat-o veninul a fost hemoliza, am avut mușcături de șarpe cu clopoței la un prieten de-ai lui pe care l-am tratat acum câteva luni.”
Corespondent PROTV: „Complicațiile care apar în cazul unui astfel de pacient, pentru care nu există antidot, pot fi foarte grave și sunt date de toxicitatea generală a veninului. Apar edeme și probleme grave de coagulare a sângelui. Este nevoie de transfuzii de sânge și, pe lângă intervenția medicilor de la ATI, este necesar ajutorul celor de la chirurgie plastică.”
Veterinarii cer mai multă precauție
Veterinarii spun că și la ei ajung tot mai des diverse specii de păsări, arici, șopârle sau șerpi.
Mihai Măcinic, medic veterinar: „Ar trebui ca persoana respectivă să fie educată, să fie trecută printr-un curs cum se manipulează acel animal, să aibă antiveninul disponibil, ideal este să-și ia animale care nu sunt veninoase pentru a nu-și pune viața lor sau pe a altora în pericol.”
În România, legislația spune însă că proprietarii trebuie să aibă autorizație de la direcțiile sanitar-veterinare, iar pentru anumite specii este obligatoriu un certificat de la Ministerul Mediului, care atestă că sunt deținute în condiții legale. Pe de altă parte, conform estimărilor, piața mondială a animalelor exotice de companie va depăși 33 de miliarde de dolari până în 2035, în creștere tot mai mare.