Animalele de la Grădina Zoologică din Galați, afectate de iarna târzie

×
Publicitate

Vremea neobişnuită pentru data din calendar afectează şi animalele sălbatice. La grădina zoologică de la Galaţi, leii au ieşit nedumeriţi din adăposturi şi au văzut, probabil pentru prima dată, cum ninge.

La fel de tulburaţi sunt şi urşii, care au încheiat perioada de hibernare, dar tremură de frig, la temperaturi de până la minus zece grade, noaptea.

Valul de frig din ultimele zile a dat peste cap inclusiv comportamentul animalelor de la grădina zoologică. La Galaţi, leii, care au stat toată iarna în adăposturile închise, s-au încăpăţânat să iasă afară, chiar dacă labele lor puternice au călcat pentru prima dată pe zăpadă.

Toate animalele de la zoo au fost date peste cap de această vreme, în special leii, care sunt obişnuiţi cu temperaturile din Africa şi, iată, au ieşit afară şi stau zgribuliţi sub fulgii de zăpadă.

Şi mai afectaţi sunt ratonii, care, în a doua jumătate a lunii martie, s-ar fi jucat, în mod normal, în cuşti. Acum stau ascunşi printre baloţi de paie.

Urşii au încheiat perioada de hibernare şi nu mai ştiu când să intre în adăposturi şi când să iasă la joacă. Îngrijitorii încearcă să îi hrănească foarte bine, ca să reziste la temperaturile scăzute.

"Urşii sunt în spaţiu liber, se joacă, nu hibernează. Tigrii siberieni sunt în mediul lor. O curiozitate e faptul că şi leii africani au ales să îşi petreacă ziua afară, în zăpadă. Sunt o serie de animale, specii de animale care nu iubesc în mod deosebit zăpada, mă refer aici la ratoni", a explicat Mădălin Șerban, director Zoo Galați.

Conform specialiştilor, fluctuaţiile mari de temperatură, de la o zi la alta, afectează profund comportamentul animalelor sălbatice. Ele devin mai stresate şi mai nervoase, dar, în acelaşi timp, învaţă să se adapteze.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61948091
Explozie puternică, urmată de incendiu, într-un bloc din Tg. Jiu. Tânără de 24 de ani, rănită

O tânără de 24 de ani a ajuns marți seară la spital, după ce o explozie puternică a avut loc într-un apartament din Târgu Jiu.

61948090
Moarte suspectă în Dâmbovița. Bătrân de 72 de ani, găsit înecat la marginea satului

Moarte cu semne de întrebare într-o localitate din judeţul Dâmboviţa, unde un bărbat de 72 de ani a fost găsit înecat în pârâul de la marginea satului.

61938473
Simulare BAC 2018. Miercuri va fi susținută proba obligatorie a profilului

Simularea probelor scrise la examenul naţional de Bacalaureat 2018 va continua miercuri cu proba obligatorie a profilului - proba E) c) - pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.