Anchetă în Mureș după ce un consilier local a postat pe rețelele sociale poze cu un pui de urs înfipt în furca unui utilaj

×
Publicitate

Povestea șocantă a unui pui de urs ucis, care atârnă în furca unui utilaj, a stârnit un val de indignare în rândul opiniei publice.

Autoritățile fac cercetări după ce înregistrarea cu ursulețul mort, a fost postată de un consilier local din comuna Saschiz, județul Mureș. Bărbatul susține că ar fi găsit animalul pe șosea, fără suflare, lovit de mașină. Reprezentanții mai multor asociații de protecție a animalelor au luat atitudine și cer ca ancheta să nu fie oprită.

Bărbatul care a publicat imaginile este consilier local la primăria din Saschiz

Bărbatul care a publicat imaginile greu de privit, este consilier local la primăria din Saschiz, iar scenele au ajuns pe rețelele sociale. El spune că a sunat la 112 și a anunțat că a găsit un animal mort, însă mai departe, a luat singur inițiativa.

Ioan Pălășan, consilier local al comunei Saschiz: „Ursul a fost lovit de o mașină, este apel la 112. Poate nu am făcut cea mai bună metodă, dar ursul era mort”.

Reporter: Nu ar fi trebuit să-l ia vânătorii?

Ioan Pălășan, consilier local al comunei Saschiz: „Păăăi, teroretic, trebuia, dar aici, la noi, pe E 60, în fiecare zi se lovesc urși. Dacă ar fi să sunăm la 112, în fiecare zi ar trebui să sunăm”.

Reporter: Unde l-ați dus?

Ioan Pălășan, consilier local al comunei Saschiz: „L-am dus la pădure, undeva”.

Ce susțin cei de la Asociația Națională Antibraconaj

Cei de la Asociația Națională Antibraconaj confirmă varianta bărbatului după expertiza celor de la Direcția Sanitar Veterniară, chemați în urma apariției imaginilor șocante, dar susțin că leșul puiului de urs a fost găsit lângă o stână, care ar aparține tot consilierului local. Și în legătură cu acest aspect se fac cercetări.

Radu Toma, reprezentant al Asociației Naționale Antibraconaj: „Nu este braconaj, este un accident rutier. Nu a procedat bine domnul care a ridicat cu tractorul. S-a deschis dosar. Din câte am înțeles, a fost ridicat de la stână”.

În urma publicării imaginilor, mai multe asociații neguvernamentale s-au revoltat și cer autorităților să nu oprească ancheta, mai ales că accidentarea puiului de urs, lovit sau nu de o mașină, ridică multe semne de întrebare.

Marius Chircă, președintele Asociației „Kola Kariola”: „Cine e el, cine e acest domn să poată să care ursul și în condițiile acelea? Aici ar trebui să intervină de la fondul cinegetic, de la ANSVSA, Poliția Animalelor, să facă o investigație în ce împrejurări a murit acel urs”.

Cristian Remus Papp, reprezentant WWF România: „Știm și faptul că se comercializează inclusiv anumite părți ale ursului. E trist să vedem că astfel de incidente se întâmplă și, din păcate, nu este unul izolat. Oricine vede un animal rănit, ar trebui să sesizeze autoritățile”.

Anchetatorii au deschis în acest caz un dosar penal, deocamdată, in rem.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62259086
Accident între două microbuze și o mașină, în Ciorogârla. 21 de persoane au fost implicate
Un autoturism, un microbuz de transport călători în care se aflau 17 persoane şi un microbuz de transport marfă au fost implicate într-un accident produs, joi, pe autostrada A1, în judeţul Giurgiu. Trei persoane au fost rănite.
62259277
Klaus Iohannis, întrebat despre intrarea României în Schengen până la finalul anului: Garanţia nu există încă
Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că nu există o garanție a faptului că România va fi acceptată în Spațiulm Schengen până la sfârșitul acestui an.
62293435
Napolitane cu Salmonella, retrase din Lidl. Sunt vizate toate magazinele din țară
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că un sortiment de napolitante  din Lidl a fost rechemat de producător, după ce, în urma unor analize, a fost detectată Salmonella Typhimurium.