Avem trei atacuri distincte în Marea Neagră, în mai puțin de 24 de ore. Cele mai recente au vizat două nave comerciale în largul coastelor Bulgariei, la aproximativ 70 de mile de țărm. Celălalt, tot o navă comercială la aproape 20 de mile de coasta României.

Evenimentele au fost aproape identice. Martorii vorbesc despre atacuri deliberate cu drone marine și aeriene.

Să aruncăm o privire asupra navei Royad Mammadov, lovită lângă țărmul românesc, care este acum aproape scufundată. În fotografiile surprinse de salvatorii care au ajuns în zonă se vede foarte clar cum o dronă a lovit suprastructura navei în această zonă, iar o alta a nimerit bordul, ceea ce a afectat direct sala motoarelor.

Dar acestea nu mai sunt doar incidente izolate, ci par a fi atacuri deliberate, efectuate în zone economice exclusive ale două state NATO: România și Bulgaria.

Dincolo de orice supoziție, este clar că asistăm la o schimbare importantă a nivelului de risc în Marea Neagră. Nu mai vorbim doar despre atacuri asupra unor obiective militare, ci despre extinderea războiului către navigația comercială. Iar consecința este că orice navă care traversează această zonă trebuie să ia în calcul un risc real de atac.

Și consecințele nu se opresc la navele lovite. În primul rând, crește riscul pentru marinarii civili și pentru navele comerciale. Apoi, crește costul transportului: asigurări mai scumpe, rute mai riscante și posibilitatea ca operatorii să evite anumite zone.

Iar Marea Neagră este esențială pentru transportul cerealelor și pentru comerțul dintre Ucraina, România, Bulgaria și restul Europei.