„Situaţia din Marea Neagră devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Navele comerciale şi echipajele nevinovate sunt ţinta unor atacuri, iar pe mare s-au înregistrat deja pierderi de vieţi omeneşti”, a scris Ursula von der Leyen pe X.
Doi marinari au decedat în incidentul de luni, iar alți trei au fost răniți și au avut nevoie de spitalizare, după ce nava pe care se aflau, aproape de localitatea Sfântul Gheorghe, a luat foc după ce a fost lovită de o dronă.
„Astăzi (marţi - n.r.), două nave comerciale au fost lovite în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. Acest incident are loc la doar o zi după ce o navă turcă care transporta cereale ucrainene a fost lovită şi scufundată în largul coastelor României”, spune preşedinta Comisiei Europene.
Dintre cele două nave atacate pe teritoriul Bulgariei, una s-a scufundat, iar a doua a luat foc în urma impactului, însă echipajul a fost evacuat şi salvat.
„Deşi circumstanţele exacte ale acestor incidente sunt încă în curs de stabilire, evoluţia situaţiei este extrem de îngrijorătoare”, subliniază Ursula von der Leyen.