Analiză: Prețuri aproape duble la electricitatea facturată începând din primăvară

62220115
Getty

Majoritatea consumatorilor casnici de electricitate vor achita prețuri aproape duble începând cu 1 aprilie 2022, când expiră plafonarea prețului impusă de Parlament, arată o analiză efectuată de Profit.ro. 

Fie că este vorba de clienții care vor trebui să semneze noi contracte concurențiale în urma expirării celor vechi, fie că este vorba de cei care au rămas pe piața pentru serviciu universal, prețurile se vor dubla. 


În cazul consumatorilor casnici care n-au semnat contracte concurențiale, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a stabilit deja prețul pentru serviciul universal valabil în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2022, majorările urmând a fi cuprinse între 58% (în cazul consumatorilor din Moldova) și 90% (în cazul celor din Oltenia).

Chiar dacă intră în vigoare de la 1 ianuarie, noile prețuri urmează a fi achitate de-abia de la 1 aprilie, până atunci putând fi achitat doar maximum prețul plafonat de Parlament, de 1 leu/KWh, plus o compensare de 0,29 lei/KWh în cazul unui consum lunar mai mic de 330 KWh.

Dacă vor să evite noile prețuri pentru serviciu universal, consumatorii casnici pot semna contracte concurențiale. Pentru București, de exemplu, există 5 companii, dintre care una chiar Enel, care în prezent au oferte concurențiale mai bune decât cea a Enel pentru serviciu universal.

Aici puteți verifica și compara ofertele actuale ale furnizorilor de energie electrică.

Citiți analiza integrală pe Profit.ro.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62233274
Motociclistul care a provocat moartea unui bărbat aflat pe trotinetă a fost trimis în judecată pentru omor

Motociclistul care, la începutul lunii august, a lovit cu casca un bărbat aflat pe trotinetă și l-a proiectat sub o mașină, a fost trimis în judecată pentru omor.

62233054
Mesajul de amenințare cu bombă de la ParkLake a stat în mail-ul poliției 10 ore fără să fie deschis. Explicația IGPR

Mesajul de amenințare cu bombă de la ParkLake, de miercuri, a stat în mail-ul poliției fără să fie deschis timp de 10 ore. Purtătorul de cuvânt al IGPR a oferit o explicație pentru această situație.

62170358
Coronavirus România, 30 decembrie. Aproape 1.500 de cazuri noi și 37 de decese

Coronavirus România, 30 decembrie. Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.807.223 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.212 sunt ale unor pacienți reinfectați. 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.