Analiză: Milioane de români plătesc pentru lăcomia anumitor service-uri. Tarifele, și de 5 ori mai mari decât în UE

61926069
iStock

Tarifele orare încasate de anumite service-uri auto din România sunt și de 5 ori mai mari decât cele din Italia sau Spania, se arată într-o analiză realizată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

 

În aceste condiții, milioane de români plătesc pentru lăcomia anumitor service-uri independente, susțin autorii analizei BAAR cu privire la costurile de reparaţii ale pagubelor produse autovehiculelor.

BAAR arată că între tarifele pe ora de manoperă utilizată de service-urile auto din România faţă de alte state europene există diferenţe semnificative.

Astfel, în Italia şi Spania, au fost observate tarife orare de 30-50 de euro, în timp ce în România "pentru acelaşi autoturism au fost utilizate tarife chiar şi de peste de 150 euro la unele service-uri independente".

Potrivit BAAR, având în vedere faptul că manopera deţine o pondere importantă în devizele de reparaţie, respectiv în despăgubirile plătite, există riscul de alterare artificială a acestora, generând în cele din urmă un potenţial impact în primele de asigurare.

"Din analiza preliminară, am mai putut constata şi că, în ceea ce priveşte costul pieselor de schimb utilizate atât în devizele estimative pentru estimarea valorii despăgubirilor cuvenite, cât şi în devizele finale de reparaţie, în străinătate preţul acestora se situează întotdeauna sub preţul pieselor originale cuprinse în sistemele de calcul precum Audatex, DAT etc. ceea ce din păcate nu se întâmplă la fel şi în România", a afirmat preşedintele BAAR, Mădălin Roşu.

Acesta a subliniat că, în România, "de prea multe ori preţul pieselor de schimb, folosit mai ales de anumite service-uri independente este cu mult peste preţurile pieselor originale".

 

”Informarea consumatorului final lipsește cu desăvârșire”

 

"În aceeaşi măsură, de prea multe ori informarea consumatorului final cu privire la tipul pieselor efectiv utilizate în procesul de reparaţie - originale (OE - original equipment), licenţă (OEM - original equipment manufacturer) sau aftermarket - lipseşte cu desăvârşire deşi ele sunt facturate la valori mai mari decât cele ale pieselor originale", a adăugat oficialul BAAR.

Având în vedere faptul că piesele deţin o pondere mare în devizele de reparaţie, respectiv în despăgubirile plătite, există şi din acest punct de vedere riscul de alterare artificială a acestora, generând în cele din urmă un potenţial impact în primele de asigurare, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii BAAR susţin că milioane de consumatori/asiguraţi "ar putea să plătească pentru lăcomia anumitor service-uri independente", dacă situaţia se va menţine sau, şi mai grav, tendinţa de creştere artificială a costurilor cu reparaţiile va continua.

BAAR va demara astfel o analiză mai amplă şi detaliată, iar concluziile vor fi publicate în luna septembrie 2020, "având în vedere aceste variaţii semnificative".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62145201
Un rus a colecționat în curtea casei peste 300 de mașini produse în URSS

Într-un colţ liniştit din Rusia, un pasionat de autoturisme se laudă cu o colecție neobișnuită. Omul a reuşit să adune în curtea casei sute de maşini produse în Uniunea Sovietică.

62145195
Caz îngrozitor în Moldova. Copil de 14 ani, bătut cu bestialitate și lăsat să moară în pădure, legat de un copac

Un băiat de 14 ani din Republica Moldova a fost găsit mort într-o pădure, după ce a fost bătut și legat de un copac.

62144406
Prima localitate din România în care poți fi amendat dacă hrănești sau fotografiezi urșii.

Dacă mergeți spre barajul Vidraru din Argeș și vă întâlniți cu ursul pe marginea drumului, păstrați distanța.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.