Americanii, gata să scoată primii metri cubi de gaz românesc din Marea Neagră. Vom scăpa de facturile mari și de gazul rusesc

×
Codul embed a fost copiat

Primii metri cubi de gaz natural românesc din Marea Neagră ar putea să ajungă la mal la jumătatea acestui an.

Și tot de atunci ca efect imediat, românii ar trebui să primească facturi mai mici la gaz. Peste 600 de milioane de dolari au fost investiți de o companie americană în platforme situate în largul mării, dar și în sute de kilometri de conducte submarine. 

Platforma de producție a gazelor naturale „Ana” este prima construită în largul Mării Negre în ultimii 30 de ani.

„Black Sea Oil and Gas”, o companie deținută de puternic concern american, a făcut investiția. Firma a anunțat că va începe extracţia gazului din așa-numitele „pungi” submarine cel mai târziu în noiembrie.

Mark Beacom CEO Bsog: „Sunt foarte încântat să pot sta, în sfârșit, aici, în față a ceva tangibil, platforma de producție gaze Ana. Poate că în câteva luni vom putea extrage, în cele din urmă, gaz din proiectul nostru”.

Citește și
Daniel David
Ministrul Educaţiei, întrebat dacă se gândeşte să plece din funcţie, în 2026: „Este un lucru la care gândesc în aceste zile”

Gazele din Marea Neagră vor fi extrase din două zăcăminte: Ana și Doina - amândouă aflate la adâncimea de 70 de metri. Apoi, vor fi trimise spre ţărm prin 120 de kilometri de conductă submarină - până la o stație de tratare construită în zona Vadu.

În prezent există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie. Capacitatea de producţie estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an adică echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Şi tot de aici de la Vadu gazele din Marea Neagră ar trebui să ajungă în sistemul naţional.

Pentru România, proiectul din Marea Neagră poate fi șansa să își reducă dependența de gazele din import. Românii ar trebui să simtă și o reducere a facturilor - susține Ministerul Economiei

George Niculescu, Secretar de Stat Ministerul Economiei: „Evident că o nouă cantitate de gaze naturale în sistemul nostru de transport, efectul imediat va fi de presiune pe preț. Sperăm să înregistrăm preturi mai mici la gaze naturale, acesta este efectul imediat, iar o dată cu exploatarea tuturor resurselor de gaze naturale atât on shore cât şi off shore, România are potențialul să-și acopere în proporție de sută la sută consumul de gaze natural”.

Zăcământul de gaz din Marea Neagră - spun specialiștii - poate fi exploatat între 10 și 15 ani.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Obiceiul cu care Arnold Schwarzenegger lasă mască orice om: „Îl savurează în loc de desert”
Obiceiul cu care Arnold Schwarzenegger lasă mască orice om: „Îl savurează în loc de desert”
Citește și...
Ministrul Educaţiei, întrebat dacă se gândeşte să plece din funcţie, în 2026: „Este un lucru la care gândesc în aceste zile”
Ministrul Educaţiei, întrebat dacă se gândeşte să plece din funcţie, în 2026: „Este un lucru la care gândesc în aceste zile”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat la TVR INFO dacă se gândeşte să plece din funcţie, în 2026, el afirmând că ”este un lucru la care se gândeşte în aceste zile.

Atac cibernatic asupra serverelor de la Apele Române. Ce se întâmplă cu barajele din țară
Atac cibernatic asupra serverelor de la Apele Române. Ce se întâmplă cu barajele din țară

Mai multe stații de lucru și servere ale Apelor Române au fost atacate cibernetic, peste 1.000 de sisteme informatice ale Administrației fiind compromise. Potrivit instituției, operarea structurilor hidrotehnice se face acum prin comunicații vocale.

Ciprian Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară „extrem de gravă” de la PMB: „Vor urma reforme în Bucureşti”
Ciprian Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară „extrem de gravă” de la PMB: „Vor urma reforme în Bucureşti”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că i-a informat duminică pe premierul Ilie Bolojan şi pe ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, cu privire la situaţia financiară "extrem de gravă" în care se află Primăria Municipiului Bucureşti.

Recomandări
Povestea a doi români plecați cu visuri mari în Spania, care au transformat munca lor în imperii de afaceri în Madrid
Povestea a doi români plecați cu visuri mari în Spania, care au transformat munca lor în imperii de afaceri în Madrid

Au plecat din țară în vremuri grele cu gândul să strângă bani și să se întoarcă. De atunci au trecut 20 de ani, și ei sunt tot acolo, în Spania, la Madrid. În urmă cu 19 ani, Paula Herlo a întâlnit la Madrid doi tineri cu visuri mari.

Referendum printre magistrați despre CSM. Judecători cereau să fie luați din benzinării, să nu fie văzuți că vin la Cotroceni
Referendum printre magistrați despre CSM. Judecători cereau să fie luați din benzinării, să nu fie văzuți că vin la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan a anunțat sâmbătă că va organiza un referendum în rândul magistraților, o consultare, după ce a primit mii de pagini de sesizări din rândul procurorilor și judecătorilor.

FCSB câștigă derby-ul cu Rapid, scor 2-1, dar bifează o premieră negativă. Pe ce loc termină anul în Liga I
FCSB câștigă derby-ul cu Rapid, scor 2-1, dar bifează o premieră negativă. Pe ce loc termină anul în Liga I

FCSB a câștigat derby-ul cu Rapid, scor final 2-1, însă încheie anul competițional bifând o premieră negativă. Este pentru prima dată în istoria Ligii I când FCSB termină anul pe loc de play-out.