Amenzi pentru cei care hrănesc ilegal urșii. Ministrul Mediului: „Aşa nu se mai poate”

62062994

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a cerut Gărzii de Mediu amendarea entităților care hrănesc ilegal urșii, anunțând că pe viitor vor fi amendați și cetățenii care fac acest lucru.

Trebuie să protejăm specia, să avem grijă şi de noi, de toţi cetăţenii. (...) Rămân dezamăgită şi, de multe ori, stupefiată atunci când mă uit la televizor şi văd (...) că alimentăm această tendinţă de a apropia ursul cât de mult de noi şi de a ne face rău. În loc să îl lăsăm în pace, îi aruncăm deşeurile produse de noi, dându-i posibilitatea să coboare de la munte la şes şi să intre în anumite oraşe unde nu gândeau cetăţenii că vor întâlni ursul în propria cale, pe stradă sau în propria gospodărie. (...) Astăzi am trimis deja către Monitorul Oficial publicarea celui de al doilea Ordin de intervenţie pe carnivora mare urs pentru un număr de 140 de exemplare", a declarat Gavrilescu, la Sanctuarul de urşi de la Zărneşti, conform Agerpres.

Totodată, ministrul a anunţat că a fost finalizat proiectul care prevede realizarea, pe fonduri europene, a celui de-al doilea aşezământ pentru urşi, după Hunedoara, în judeţul Braşov.

„Am reuşit să depunem, abia am terminat să scriem, proiectul de care vă spuneam de anul trecut, în urma planului de acţiune pe carnivora mare, am reuşit împreună cu parteneri să fim pregătiţi pentru momentul în care se va deschide sesiunea de finanţare pe POR, (...) un proiect care să facă ordine, să spunem, în relaţia om-urs, începând de la inventarierea lor, construind un al doilea aşezământ (...) unde urşii, ori că e ursoaică cu pui, ori că sunt pui, să avem grijă de ei şi cei care sunt îndreptăţiţi să îi alimenteze să facă lucrul acesta şi, nu în ultimul rând, trebuie să facem şi ciparea lor", a precizat ministrul Mediului.

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a menţionat că, săptămâna trecută, s-a publicat HG prin care, cu ajutorul banilor de la Fondul de Mediu, se va putea realiza studiul de prevenire pentru subzistenţa carnivorei mari.

„Cred că este o problemă atacul acesta al urşilor. Pentru că trebuie să recunoaştem - beneficiem de nişte efecte ale schimbărilor climatice, la care de multe ori nu am putut să ne gândim - nu am putut să ne gândim că va avea loc tornadă în România şi s-a întâmplat. Efectul acesta al temperaturilor când scăzute, când mai mari, tornade este de fapt nepunerea în operă a unor măsuri concrete de către om de-a lungul timpului. (...) Trebuie să facem studiul (...) şi să prezentăm situaţia, aşa cum este ea, într-un Comitet pentru Situaţii de Urgenţă. Aşa nu se mai poate, a ajuns ursul să atace omul în plin oraş care nu are nimic de-a face cu zona montană", a spus ministrul Mediului.

Ea a subliniat că, în cazul urşilor de la Lacul Sfânta Ana, Garda de Mediu Harghita „a dat ca prevenţie sancţiune", arătând că a cerut comisarilor acestei instituţii măsuri în cazuri similare: „Sunt de principiul întâi previi, înveţi, educi, după care urmăreşti, monitorizezi şi, nu au făcut, le dai amendă".

De asemenea, Graţiela Gavrilescu a arătat că singura soluţie pentru a opri hrănirea ilegală a urşilor de către populaţie este amenda. „Oamenii care se vor comporta aşa vor primi amendă, vom trece la amenzi personale şi nu o să mai poţi să dai vina nici pe fond, nici pe custode, nici pe guvern", a precizat ministrul.

Nu în ultimul rând, ministrul Mediului a subliniat importanţa educaţiei în acest domeniu. „Educaţia ar trebui să o avem în primul rând de acasă. În al doilea rând, şi noi, factorii implicaţi, guvernul, asociaţiile, şcoala, toată lumea trebuie să vină şi să reeduce pentru că aceasta înseamnă civism, respect pentru societate, înseamnă respect faţă de tine, faţă de lege. Vom încerca să o facem tot noi, dar nu este numai atributul nostru", a precizat Gavrilescu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Niciun progres în cazul femeii împușcate în cap de un polițist. ”Atunci i-am văzut faţa”

A trecut jumătate de an, de când o femeie din Mureş care a fost împuşcată în cap de un poliţist, în Aluniș, judeţul Mureş, reuşeşte cu greu să ia viaţa de la capăt!

Salvamar bătut chiar de persoana pe care a salvat-o de la înec. „Cred că domul consumase ceva”

Incident violent pe litoral. Un salvamar aflat în misiune şi care a reuşit să aducă la mal câteva persoane aflate periculos de departe, în larg, a primit, la întoarcerea pe mal, un pumn în plină figură.

Și-a găsit mama fără suflare, în curtea casei. Mărturisirea făcută de fiul său

Tragedie, luni la prânz, în comună Văleni din judeţul Dâmboviţa.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.