Al doilea atac al ursului, în Breaza, după Comarnic. Victima a vrut să se apere cu un băț

×
Publicitate

Un bărbat de 58 de ani din Breaza, județul Prahova, a fost grav rănit de un urs la doar o zi după ce altul a avut aceeași soartă, în Comarnic. Între cele două orașe sunt doar 10 kilometri distanță.

Ambele atacuri au avut loc în intravilanul localităților, deci autoritățile ar putea interveni pentru înlăturarea pericolului, potrivit ultimei ordonanțe de guvern pe această temă.
Iată însă că teoria se aplică greu în practică.

Bărbatul de 58 de ani din Breaza a dat peste urs într-o grădină de la marginea oraşului.

Maria Busgoi, mătușa victimei: „S-a întâlnit cu animalul față în faţă, el săracu cu bățu, a ridicat bățu şi a orăcăit o dată. Când a orăcăit l-a luat de aicea aşa cu ghearele."

Alexandra Manea, localnică: „Noi eram în curte şi am auzit ţipete, şi după aia am auzit că ursul a venit şi l-a atacat pe dânsul."

Victima a fost dusă la spitalul de urgenţă din Ploieşti, apoi transferată în Bucureşti. Nu este singurul atacat de urs recent în Prahova. Cu doar 24 de ore înainte, în Comarnic, un alt om a fost grav rănit.

George Duță, purtător de cuvânt Ambulanța Prahova: „Ambii au prezentat la preluare traumatisme la nivelul capului, fetei, gâtului, toracelui şi membrelor superioare."

Elena Radu, localnică: „Ne e frică, mie să vă spun, mi-e frică să mă duc în grădină, că dacă tot a venit ursul cu pui, ursoaica cu pui, şi ziua şi noaptea, şi nu are treabă de oameni.”

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern în iulie, autorităţile pot interveni în asemenea situaţii. Primăriile trebuiau să încheie contracte cu medici veterinari şi asociaţii de vânătoare, astfel încât, împreună, să decidă alungarea, mutarea sau chiar împuşcarea animalelor periculoase.

Laurențiu Petre, director tehnic AJVPS Prahova: „Se convoacă comisia şi se deplasează la faţa locului.”

Reporter: Ce şanse sunt să mai găsiţi ursul?

Laurențiu Petre: „Şanse puţine, spun eu, de cele mai multe ori când se întâlneşte comisia ursul pleacă în extravilan."

Dacă ursul a ieşit din localitate, autorităţile nu mai pot acţiona decât cu aprobare de la Ministerul Mediului.

Sorin Popa, primar Comarnic: „Dacă nu îl găsim, nu avem ce face decât să aşteptăm."

În plus, vânătorii nu pot lua măsuri decât împotriva animalului care a produs pagube sau constituie un pericol. Dacă nu este surprins în acţiune, este greu de identificat ulterior. De altfel, mai mulţi primari din zona montană a Prahovei vor să ceară schimbarea legislaţiei.

Bogdan Novac, primar Breaza: „Relocarea ursului la acest moment este aproape imposibilă, având în vedere că fondul cinegetic este la capacitate maximă."

În Braşov, primăria a decis să mute exemplarele care fac probleme şi a instalat o capcană într-un cartier de vile. În primele 4 zile, n-a prins nimic.

Ana Maria Barbu, corespondent PROTV: „Autorităţile au în vedere mai mulţi urşi care frecventează zona locuită. Ca să îi atragă în capcana au lăsat aici, miere, mere, felii de pâine şi conserve de peşte cu ulei."

Vlad Voinescu, Direcția Silvică Brașov: „Se acţionează cu un cablu de la distanţă."

Primăria mai are în plan să cumpere două astfel de capcane, dar şi 10 dispozitive de monitorizare prin GPS.

Allen Coliban, primar Brașov: „Avem o echipă de intervenţie care poate să opereze şi să tranchilizeze acolo unde situaţia o solicită.”

La Tuşnad, în Harghita, responsabilii au mutat doar o ursoaică şi trei pui, deşi urşii apar frecvent în oraş.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Cseke Attila a anunţat creşterea numărului de paturi de ATI şi cu oxigen în Bucureşti. Două spitale vor deveni exclusiv COVID

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Atilla, a anunţat creşterea numărului de paturi de ATI şi de oxigen în Bucureşti în următoarele două zile, informează News.ro.

Un impact violent între două mașini, surprins de camerele de supraveghere în Oradea

Un impact violent între două mașini a fost surprins de o cameră de supraveghere în Oradea.

Aproape 12.000 de persoane s-au programat pentru a treia doză de vaccin anti-COVID

Aproape 12.000 de persoane s-au programat deja până marţi dimineaţă pentru a treia doză de vaccin anti-COVID, cele mai multe optând pentru serul de la Pfizer, informează News.ro.

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.