Ajutor umanitar gratuit pentru Ucraina, aprobat de Guvern: produse alimentare, în valoare de 562 milioane lei, fără TVA

62281482
gov.ro

Guvernul a aprobat, miercuri, hotărârea privind scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Ucraina.

România va acorda, astfel, Ucrainei un ajutor umanitar cu titlu gratuit, constând în acordarea unor produse alimentare, în valoare de 562 milioane lei, fără TVA.

Ajutorul umanitar, în valoare de 562 milioane lei, fără TVA, exclusiv transportul, va consta în acordarea de produse alimentare pentru populaţia puternic afectată de conflictul militar, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Produsele vor fi scoase din rezervele de stat, gestionate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), iar predarea acestor produse se va realiza pe la punctul de trecere a frontierei Siret, România, Porubne – Ucraina.

Transportul ajutorului umanitar se va efectua cu mijloace de transport ale ANRSPS sau ale operatorilor economici depozitari. Ministerul Afacerilor Externe întreprinde, pe cale diplomatică, demersurile necesare în vedere predării ajutorului la destinaţie, mai indică sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62333514
Doi deţinuţi, din America, au evadat din închisoare după ce au săpat într-un perete cu o periuţă de dinţi
Doi deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din localitatea Newport News, din statul american Virginia, după ce au săpat o gaură într-un perete cu o periuţă de dinţi modificată, au anunţat marţi autorităţile din oraş.
62333511
Un bărbat din Constanţa a murit pe șantier după ce i-a căzut în cap o bucată de BCA, de la etajul șase
Un bărbat de 59 de ani a murit, miercuri, în urma unui accident de muncă produs la Constanţa, după ce o bucată de BCA a căzut de la etajul la şaselea al unei clădiri aflate în construcţie.
62333513
Pățania unei femei din Sibiu după ce a dat sute de euro pe un câine de rasă. Ce a primit, în schimb
O femeie din Sibiu, dar care locuiește în Austria, și-a dorit un câine din rasa Poodle Caniche Mini Toy.