Aglomerația „tradițională” s-a instalat din nou pe DN1. Circulația pe sensul spre Brașov, infernală

×
Publicitate

După numărul de maşini de pe DN1, la Comarnic și în Bușteni, părea că abia acum vin sărbătorile.

În Brașov, cei care au petrecut acolo Revelionul s-au întâlnit cu cei care au vrut să vadă muntele la început de an. Singurul regret a fost că zăpada nu a fost de găsit.

Drumul Național 1, pe sensul spre Brașov, a arătat la prânz de parcă începea vacanța de sărbători. Aici, în apropierea localității Comarnic, se circulă cu mare dificultate, s-au format cozi de mașini pe câțiva kilometri buni.

Femeie:Sperăm să ajungem până diseară. Ne aștepam să fie aglomerat pe celălalt sens”.

Reporter: Cu cât mergeți la oră, vă rog?

Șofer:Acum, zero. Mai încolo, 2-3 kilometri”.

La fel de greu s-a circulat și în Bușteni. Sute de oameni s-au aliniat cu mașinile pe drumul către stațiunile de pe Valea Prahovei, ca să se bucure de ultima zi liberă și de vremea bună. Majoritatea erau din București, dar au fost și unii care au fost nevoiți să o ia pe această rută ca să ajungă, de pildă, la Cluj.

Reporter: O plimbare de o zi?

Șofer:Da, da. După atâta mâncare, un pic de mișcare nu strică”.

Reporter: Ce faceți cât așteptați?

Șofer: Cântăm, dansăm”.

Aglomerație a fost și în stațiuni

Aglomerație a fost și în stațiuni, dar și în centrul Brașovului, unde încă este deschis târgul de Crâciun. Aici și-au dat întânire cei care au mers pentru o zi la munte cu cei care au petrecut Revelionul în împrejurimi. Cei din urmă au făcut bilanțul cheltuielilor.

Tânăr:Banii sunt prietenii noștri. Nu ne-am mai gândit la bani, la rate, la credite, să începem anul cu bucurie. Nu mai contează, important e că e a fost un Revelion pe cinste”!

Discuții despre câți bani au cheltuit turișitii de Revelion au existat și în Poiana Brașov, printre cele mai scumpe locuri din țară.

Reporter: Care e bugetul?

Tânăr:Două mii, trei mii de euro”.

Reporter: Asta însemnând cazare, distracție, masă?

Tânăr:Exact, exact”.

Tânăr:Nu cred că bugetul este o problemă. Dacă vrei să petreci, petreci. 1.000 - 1.500 de euro, până la urmă, banul este făcut să circule”.

Singurul regret al celor care au petrecut în Poiana Brașov a fost că nu s-au putut bucura de zapadă, așa cum au făcut-o, de pildă, cei care au mers la Păliniș, în județul Sibiu.

Acolo, stratul de 50 de centimetri de zăpadă artificială de pe pârtii a rezistat temperaturilor ridicate.

Silvia Albu, turistă:Ne bucurăm că e puțină zăpadă pe pârtii și ne bucurăm de schi, totuși”.

Iulian Bratu, turist: Patru zile avem deja de când venim, urcăm în fiecare zi, ne bucurăm de zăpadă, ne bucurăm, că e frumos”.

Aici sunt în special familii cu copii, aflați în vacanță până la sfarșitul săptămânii.

Crina Ivancea, turistă:Da, foarte mult. Mi-aș mai dori să mă eliberez mai mult, să stau cu frații mei și să mă dau cu placa mai mult. Cine știe, poate toată luna ianuarie”!

La Păltiniș, cartelele valabile o zi pentru instalațiile de transport pe cablu costă 140 de lei pentru adulți și 110 de lei pentru copii. Lecțiile de schi se plătesc cu 150 de lei pe oră.

 

Reporteri: Marius Buga, Ana Maria Barbu, Electra Ghiza

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Mulți români nu își mai pot lua case după creșterea IRCC. Cei care au dat avans riscă să-și piardă banii

Creșterea de la 1 ianuarie a IRCC, indicele folosit în calcularea creditelor bancare, a dat peste cap planurile a sute de mii de români care vor să-și cumpere o locuință.  

Cum se va lăsa de acum încolo bacșișul în restaurante. Ce trebuie să facă clienții

Noul an aduce schimbări importante în industria opitalității. De acum înainte, vom fi întrebați dacă vrem să lăsăm bacșiș. Iar suma va fi trecută clar și pe nota de plată.

Benzina și motorina s-au scumpit mai puțin decât se aștepta. Ce prețuri au carburanții la pompă

Au crescut prețurile la pompă, imediat ce autoritățile au eliminat subvenția acordată pentru benzină și motorină. Nu cu mult însă, arată datele platformelor de profil.  

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.